LÁUDĂ, laude, s.f. Exprimare în cuvinte a preţuirii faţă de cineva sau ceva; cuvinte prin care se exprimă această preţuire; elogiu. ♦ (În propoziţii exclamative) Mărire! slavă! cinste! glorie! – Din lăuda (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învăţământul universitar. – Expr. lat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LĂUDÁ, láud, vb. I. Tranz. A exprima prin cuvinte preţuirea, stima faţă de cineva sau ceva; a aduce laude, a elogia. ♦ Refl. A spune despre sine însuşi cuvinte de laudă; a se mândri, a se făli. ♢ Expr. (Fam.) Cum te mai lauzi? = ce mai faci? cum te mai simţi? ♦ Refl. A face pe grozavul; a se grozăvi. [Pr.: -lă-u-] – Din lat. laudare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LÁUD//Ă ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităţilor cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ♢ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admiraţie şi preţuire, scoţând în evidenţă calităţile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuşi. /<lat. laudare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Puşcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s.f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s.f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s.f. (înv., îngîmfare); lăudăroş(en)ie, s.f. (îngîmfare); lăudăciune, s.f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
(Dicţionarul etimologic român)
MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obţinerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
(Dicţionar de neologisme)
mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învăţământul universitar. (< lat. magna cum laude)
(Marele dicţionar de neologisme)
cum laude loc. lat. – V. magna cum laude.
(Alte dicţionare)
láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. şi pl. láudă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.
(Dicţionar de sinonime)
LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganţă, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, preţuire, respect, semeţie, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.
(Dicţionar de sinonime)
LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală
(Dicţionar de antonime)
A (se) lăuda ≠ a (se) critica
(Dicţionar de antonime)
A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAGNA CUM LAUDE subst. (Livr.) Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen (de obicei de absolvire) în învăţământul universitar. – Expr. lat.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LÁUD//Ă ~e f. Apreciere prin cuvinte a meritelor, a calităţilor cuiva (sau a ceva). Demn de ~. ♢ ~a de sine nu miroase a bine nu e frumos să te lauzi. [G.-D. laudei; Sil. la-u-] /v. a lăuda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admiraţie şi preţuire, scoţând în evidenţă calităţile, realizările, avantajele. [Sil. lă-u-] /<lat. laudare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LĂUDÁ mă láud intranz. A spune cuvinte de laudă despre sine însuşi. /<lat. laudare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lăudá (láud, lăudát), vb. – 1. A elogia, a admira. – 2. (Refl.) A se făli. – 3. (Refl.) A se crede, a fi încrezut. – Mr. alavdu, alăvdare. Lat. laudāre (Puşcariu 953; Candrea-Dens., 962; REW 4938; DAR; Pascu, I, 31), cf. alb. lëvdoń (Philippide, II, 645), it. lodare, prov. lauzar, fr. louer, cat. lloar, sp. loar, port. louvar. – Der. laudă, s.f. (elogiu, lăudare, îngîmfare), postverbal sau direct din lat. laudem, cf. alb. laft, sp., port. loa; lăudoare, s.f. (înv., elogiu, laudă), din lat. pop. laudōrem (Candrea-Dens., 966); lăudărie, s.f. (înv., îngîmfare); lăudăroş(en)ie, s.f. (îngîmfare); lăudăciune, s.f. (înv., elogiu), din lat. laudatiōnem; lăudător (var. înv. lăudătoriu), adj. (elogios), din lat. laudatōrius (REW 4939); lăudăros (var. Banat lăuduros), adj. (îngîmfat); lăudabil, adj., după it. laudabile; prealăuda, vb. (înv., a se lăuda), după sl. pohvaliti.
(Dicţionarul etimologic român)
MAGNA CUM LAUDE loc. adv. Apreciere foarte bună pentru obţinerea unui titlu universitar. [< lat. magna cum laude].
(Dicţionar de neologisme)
mágna cum láude s.f. Apreciere superlativă acordată la trecerea unui examen în învăţământul universitar. (< lat. magna cum laude)
(Marele dicţionar de neologisme)
cum laude loc. lat. – V. magna cum laude.
(Alte dicţionare)
láudă s. f. (sil. la-u-), g.-d. art. láudei; pl. láude
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lăudá vb. (sil. lă-u-), ind. prez. 1 láud, 3 sg. şi pl. láudă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LÁUDĂ s. interj. 1. s. v. glorie. 2. s. v. preamărire. 3. s. v. compliment. 4. interj. v. osana.
(Dicţionar de sinonime)
LÁUDĂ s. interj. v. apreciere, aroganţă, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, îngâmfare, mândrie, onoare, orgoliu, preţuire, respect, semeţie, stimă, trecere, trufie, vanitate, vază.
(Dicţionar de sinonime)
LĂUDÁ vb. 1. v. glorifica. 2. v. preamări. 3. v. mândri. 4. v. îngâmfa.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Laudă ≠ bârfire, blamare, critică, mustrare, ocară, ponegrire, ponosire, ponegreală
(Dicţionar de antonime)
A (se) lăuda ≠ a (se) critica
(Dicţionar de antonime)
A lăuda ≠ a admonesta, a bârfi, a blama, a denigra, a huli, a ponegri
(Dicţionar de antonime)