laureate

LAUREÁT, -Ă, laureaţi, -te, s.m. şi f. Persoană, colectiv etc. care a obţinut un premiu pentru merite remarcabile în domeniul ştiinţei, al literaturii, al artei etc. ♢ (Adjectival) Colectiv laureat. [Pr.: la-u-re-at] – Din fr. lauréat, lat. laureatus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LAUREÁ//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană sau colectiv care a fost distins cu un premiu (iniţial o cunună de laur) într-un concurs. [Sil. la-u-re-at] /<fr. lauréat, lat. laureatus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LAUREÁT s.m. şi f. 1. (La romani) Învingător în competiţii căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. Cel care a obţinut un înalt premiu pentru meritele sale într-un domeniu de activitate. [Pron. la-u-re-at. / < fr. lauréat, cf. lat. laureatus].
(Dicţionar de neologisme)

LAUREÁ vb. I. tr. 1. A încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. 2. tr., refl. A trece examenul de doctorat (în unele ţări, ca Italia). [Pron. la-u-re-a, p.i. laureez, 3,6 -ează. / < it. laureare].
(Dicţionar de neologisme)

LAUREÁT, -Ă adj., s. m. f. 1. (la romani) învingător în competiţii, căruia i se decerna în semn de cinstire o cunună de lauri. 2. (persoană, colectiv) care a obţinut un înalt premiu pentru merite deosebite într-un domeniu de activitate. (< fr. lauréat, lat. laureatus)
(Marele dicţionar de neologisme)

LAUREÁ vb. I. tr. a încununa cu un înalt premiu pentru merite deosebite. II. tr., refl. (în unele ţări) a trece examenul de doctorat. (< laureat)
(Marele dicţionar de neologisme)

laureát s. m.(sil. la-u-re-at), pl. laureáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

laureá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. laureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

laureátă s. f. (sil. la-u-re-a-), pl. laureáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)