leagăn dex - definiţie, sinonime, conjugare
LEÁGĂN, leagăne, s.n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ♢ Cântec de leagăn = cântec cu care se adorm copiii. ♢ Expr. Din leagăn = din fragedă copilărie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de baştină. 3. Instituţie de stat sau aşezământ filantropic unde sunt crescuţi copiii abandonaţi sau orfani. ♦ (Impr.) Creşă. 4. Scaun sau scândură suspendată cu frânghii, pe care se aşază cineva ca să se balanseze; p. ext. scrânciob. ♢ Loc. vb. A se da în leagăn = a se balansa. – Din legăna (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LEGĂNÁ, leágăn, vb. I. 1. Tranz. A mişca lin într-o parte şi în alta un copil (cu leagănul sau cu braţele) pentru a-l adormi. ♦ Refl. Fig. A se lăsa purtat, amăgit de speranţe deşarte. 2. Tranz. şi refl. A (se) mişca într-o parte şi în alta; a (se) clătina, a (se) balansa. ♦ Refl. A se da în leagăn (4). 3. Refl. (Despre oameni) A mişca ritmic (în mers, în pas de dans etc.). – Probabil lat. *liginare (< ligare „a lega”).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LEÁGĂN ~e n. 1) Pat mic, servind pentru a ţine şi a legăna copiii mici. 2) fig. Loc de origine; obârşie. /v. a legăna
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A LEGĂNÁ légăn tranz. 1) (copii) A mişca lin, într-o direcţie şi în alta (pe braţe sau în leagăn) pentru a linişti sau a adormi. 2) A face să se legene; a balansa. /<lat. liginare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE LEGĂNÁ mă légăn intranz. 1) A se mişca uşor dintr-o parte în alta; a se cumpăni; a se agita; a se clătina; a se cutremura. 2) (despre persoane) A se mişca ritmic, plecându-se puţin (în timpul mersului sau al dansului). 3) A se da în leagăn. 4) fig. (despre persoane) A-şi face iluzii; a fi pradă unor vise sau unor promisiuni deşarte; a se iluziona. /<lat. liginare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

leágăn (leágăne), s.n. – 1. Pătuţ care se balansează pentru copiii mici. – 2. Început, origine. – 3. Scrînciob, dulap. – 4. (Înv.) Caleaşcă, şaretă. – 5. Scăunel, capra vizitiului la trăsurile cu suspensie. – 6. Vîrşă, instrument de pescuit în formă conică. – Var. leangăn, leagănă. Mr. leagînă, megl. legăn, istr. leagăr. Der. legăna, vb. (a da în leagăn un copil; a adormi cu cîntece un copil; a dezmierda, a desfăta; refl., a se da în leagăn; a merge legănat, a se balansa; refl., a se clătina, a oscila, a se bălăbăni; refl., înv., a se îndoi, a şovăi); legănător, adj. (care încîntă); legănătoare, s.f. (servitoare care leagănă); legănătură, s.f. (legănare). Origine nesigură. Pare să provină dintr-un lat. *lecanis, din gr. λεϰάνη (şi, de asemeni, λαϰάνη sau λεϰάνιον), „taler, găleată, jgheab”, cf. rus. lochanĭ „lighean” (Vasmer, II, 62). De fapt, forma tradiţională a leagănului este cea a unei copăi făcute dintr-un trunchi de copac tăiat în două, în direcţia înălţimii, şi scobit, cf. albie, copaie. După Boissacq 568, cuvintele gr. provin prin intermediul lui λέϰος „taler”, dintr-o rădăcină indoeurop. *leq- „a se încovoia”, cf. lat. lanx „taler, terezie de balanţă”. Semantismul pare normal: nu şi fonetismul, care prezintă o oarecare dificultate. Ar trebui să se admită o schimbare de accent, facilitat poate de vb. legăna (cf. pieptene-pieptăna, cumpănă-cumpăni, geamănă-îngemăna, etc.). Şi aşa, rezultatul ar trebui să fie leagînă (ca în mr.), unde î s-ar fi deschis sub influenţa lui e anterior şi al lui e final de la pl. Forma de pl. a oscilat de la leagene (sec. XVII, înv.) › legene la leagăne, care este forma acceptată astăzi, poate datorită unei repugnanţe instinctive de a admite schimbarea lui gğ în interiorul cuvîntului. Este un cuvînt comun (ALR, I, 287); şi prezenţa formei rotacizate (cf. istr.) arată fără putinţă de tăgadă o apartenenţă la fondul lingvistic primitiv. Der. din gr. λεϰάνη sau λαγένα a fost deja propusă de Roesler 571, dar nu a fost acceptată, şi nici n-ar putea fi, căci Roesler pornea de la gr. modernă. Laurian şi Massim se gîndeau la gr. λίϰνον „leagăn”; şi Candrea presupune că acest ultim cuvînt ar fi trecut în lat. în forma *ligĭnus, a cărei der. nu pare corectă (căci dificultatea rezultatului gi, se explică, neconvingător, prin paralelismul cu cearcăn şi mesteacăn). Toate celelalte ipoteze pleacă de la vb. legăna, considerat ca originar, în timp ce leagăn ar fi un postverbal. Părerea cea mai acceptată astăzi, din cîte se pare, este cea a lui Puşcariu, care se bazează pe un lat. *lĭgĭnāre, der. din ligare. Explicaţia semantică se găseşte în faptul că anumite leagăne se leagă de o grindă din tavan pentru a le uşura balansul (Puşcariu, Lat. li, 172; Puşcariu 957; REW 5028; Tiktin; Puşcariu, Dacor., I, 228; Rosetti, I, 58 şi 168; Iordan, BF, IX, 149; cf. Rohlfs, Differenzierung, 57; Drăganu, Dacor., III, 509-14, explica lat. *lĭgĭnāre printr-un radical *lig- „a mişca”). – Dar obiceiul leagănelor legate de tavan există doar în Trans. şi nu e sigur că-i cel iniţial; fonetismul nu incetează să prezinte dificultăţi; şi nici evoluţia semantică propusă nu pare probabilă, deoarece *lĭgĭnāre „leagăne” ar trebui să însemne, după acelaşi Puşcariu, „a lega leagănul”, adică faza de pregătire a lui legăna, care se dă o singură dată; aşa că *lĭgĭnāre doar în mod forţat ar putea ajunge să însemne „a legăna” (după cum în iter facere nu putem conchide că facere ar putea ajungeînsemne „a călători”). Cu atît mai puţin pare convingător etimonul *legivinare, de la levis compus cu agināre (Candrea-Dens., 943; Densusianu, GS, II, 317), cu sensul de „a se mişca încet”. În fine, nu sînt probabile explicaţiile încercate pe baza împrumuturilor moderne din mag. lengetni, logatni (Cihac, II, 511); din alb. lëkunt „a legăna” (Miklosich, Rum. Unters., II, 22); din bg. legalo „cuib” (Byhan 264); din mag. lengeni „a undui, a face valuri” (Scriban).
(Dicţionarul etimologic român)

leágăn s. n., pl. leágăne
(Dicţionar ortografic al limbii române)

legăná vb., ind. prez. 1 sg. leágăn/légăn, 2 sg. légeni, 3 sg. şi pl. leágănă; conj. prez. 3 sg. şi pl. légene
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LEÁGĂN s. 1. (prin Transilv.) belceu, (Olt.) luică, (Transilv.) ţuţul. (~ pentru copii.) 2. v. scrânciob. 3. (reg.) săltătoare, speie. (~ pentru pescuit.)
(Dicţionar de sinonime)

LEÁGĂN s. v. berlină.
(Dicţionar de sinonime)

LEGĂNÁ vb. 1. (reg.) a sălta, (Transilv.) a ţuţula. (A ~ un copil mic pentru a-l adormi.) 2. (reg.) a (se) dăina, a (se) hinta, a (se) huţuţa, (prin Munt. şi Transilv.) a (se) scârciumi. (Se ~ în grădină.) 3. (Transilv.) a ţuţula. (Îi ~ în scrân-ciob.) 4. v. balansa. 5. v. bălăbăni.
(Dicţionar de sinonime)

LEGĂNÁ vb. v. codi, ezita, pregeta, şovăi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: le lea leag leaga

Cuvinte se termină cu literele: an gan agan eagan