lecuit

LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoşi. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un preţ să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LECUÍT, -Ă, lecuiţi, -te, adj. Care s-a vindecat (de o boală, de o suferinţă); însănătoşit, tămăduit, vindecat. – V. lecui.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LECU//Í ~iésc tranz. 1) (bolnavi sau boli) A supune unui tratament medical; a trata. 2) A face să se lecuiască; a tămădui; a vindeca. /leac + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE LECU//Í mă ~iésc intranz. 1) (despre oameni) A reveni la starea normală după o boală; a deveni sănătos; a se vindeca; a se însănătoşi; a se îndrepta. 2) (despre leziuni, boli) A dispărea în urma unui tratament; a se vindeca. 3) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea dorinţe; a pierde pofta (de ceva). /leac + suf. ~ui
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lecuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lecuiáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
LECUÍ vb. v. însănătoşi.
(Dicţionar de sinonime)

LECUÍ vb. v. sătura, scăpa.
(Dicţionar de sinonime)

LECUÍT adj. v. însănătoşit.
(Dicţionar de sinonime)