leg dex - definiţie, sinonime, conjugare
LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de aţă, de sârmă, de lanţ etc. (astfel încâtformeze un tot). ♢ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile şi înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) şi a o închide în felul arătat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ♢ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câştigul obţinut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un şiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărţi şi a-i pune scoarţe; a broşa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăţa, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanţ etc. 2. Tranz. Fig. A înlănţui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spaţiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalaţii sau între o instalaţie şi o sursă de forţă (care-i asigură funcţionarea). 4. Tranz. şi refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relaţii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simţi un mare ataşament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăţa de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanţ etc.; a pune în lanţuri, în fiare; a înlănţui, a încătuşa. ♢ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini şi de picioare = a împiedica pe cineva să acţioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstiţii şi în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. şi refl. A(-şi) înfăşura sau a(-şi) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♢ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înşela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare îşi cunoaşte greutăţile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-şi crea complicaţii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. şi intranz. (Despre sosuri, dulceţuri etc.) A se îngroşa, a se închega. – Lat. ligare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LEGÁ1 leg 1. tranz. 1) (capetele unei sfori, funii etc.) A uni printr-un nod, formând un întreg; a înnoda. 2) (saci, pungi etc.) A înfăşura cu o sfoară, strângând marginile; a închide la gură (cu ajutorul unei sfori). ♢ ~ băierile (de) la pungă a reduce cheltuielile, făcând economii. ~ paraua cu zece noduri a face economii exagerate. 3) (capetele unei boccele) A înnoda cruciş. 4) (obiecte) A uni împreună (cu ajutorul unei sfori), formând un mănunchi. ~ snopi. 5) (obiecte) A fixa (de ceva) cu ajutorul unei funii, al unui şiret etc. 6) (piese ce alcătuiesc un obiect) A strânge laolaltă (cu ceva), constituind un tot. 7) (foile tipărite) A uni cosând împreună, prevăzând cu o copertă; a broşa. 8) (lucruri) A uni printr-un raport logic sau funcţional. 9) (puncte îndepărtate în spaţiu sau în timp) A pune în raport unul cu altul. 10) (sunete ale vorbirii, cuvinte) A articula, unind între ele şi formând lanţul vorbirii. 11) (relaţii) A face să se nască. ~ dragoste. 12) (persoane) A pune în lanţuri; a fereca; a înlănţui. ♢ ~ burduf (sau butuc, cobză) a lega foarte strâns, imobilizând. ~ de mâini şi de picioare a) a imobiliza; b) a împiedica să acţioneze. ~ limba (sau gura) cuiva a reduce la tăcere (pe cineva). 13) (animale) A prinde de ceva (cu o funie sau cu un lanţ), împiedicând să fugă. 14) (părţi ale corpului rănite) A înfăşura strâns (cu un bandaj); a pansa; a bandaja. ♢ ~ la ochi a înşela. 15) (în superstiţii) A opri prin vrăji, farmece. 2. intranz. (despre plante) A fi în faza când începe să dea rodul. /<lat. ligare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A LEGÁ2 leg tranz. jur. (bunuri, succesiuni) A lăsa drept moştenire prin legat; a testa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE LEGÁ mă leg intranz. 1) A-şi lua obligaţia (să facă ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin jurământ. 2) A se apropia sufleteşte (de cineva sau de ceva); a se ataşa. 3) A avea pretenţii (faţă de cineva), atacându-l şi cerând socoteală; a se agăţa (de cineva). 4) (despre dulceţuri, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind într-o stare intermediară dintre cea lichidă şi cea solidă; a se îngroşa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănţui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mişcarea, a înţepeni. – 6. A cartona, a broşa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfăşura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroşa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericeşti. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Puşcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greşit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăuraşii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluţie normală a sensurilor 14 şi 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înţepenit; broşat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s.m. (cel care leagă cărţi, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s.f. (cea care leagă cărţi, snopi); legătoare, s.f. (legătoreasă; bandă, faşă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s.f. (atelier de legare a cărţilor, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s.n. (legătură; relaţie; convenţie, pact, obligaţie, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Puşcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s.f. (unire; broşare de carte; coardă, curea; lanţ, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relaţie, tratat; unire, alianţă; uniune liberă, relaţii amoroase; convenţie, acord; compromis, obligaţie; mandat, obligaţie religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Puşcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înţelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s.f. (învoială, acord; obligaţie); legătuinţă, s.f. (legătură, laţ; obligaţie, pact). Cf. dezlega.
(Dicţionarul etimologic român)

legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obişnuieşte să se conjuge. – Der. leg, s.n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s.n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s.m,, din fr. légataire, şi mai înainte din lat. legatarius; legat, s.m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legaţi(un)e, s.f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegaţi(un)e, s.f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer.
(Dicţionarul etimologic român)

legá (a uni) vb., ind. prez. 1 sg. lég, 3 sg. şi pl. leágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

leg, léguri, s.n. (înv.) testament.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)



Sinonime:
LEGÁ vb. 1. v. înnoda. 2. a strânge. (A ~ opincile cu nojiţele.) 3. v. pansa. 4. v. priponi. 5. v. încătuşa. 6. v. cercui. 7. v. uni. 8. v. cartona. 9. a se închega, a se îngroşa, a se învârtoşa. (Dulceaţa s-a ~.) 10. v. asocia. 11. v. căsători. 12. v. ataşa.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A lega ≠ a dezlega
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: le

Cuvinte se termină cu literele: eg