LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de aţă, de sârmă, de lanţ etc. (astfel încât să formeze un tot). ♢ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile şi înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) şi a o închide în felul arătat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ♢ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câştigul obţinut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un şiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărţi şi a-i pune scoarţe; a broşa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăţa, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanţ etc. 2. Tranz. Fig. A înlănţui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spaţiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalaţii sau între o instalaţie şi o sursă de forţă (care-i asigură funcţionarea). 4. Tranz. şi refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relaţii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simţi un mare ataşament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăţa de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanţ etc.; a pune în lanţuri, în fiare; a înlănţui, a încătuşa. ♢ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini şi de picioare = a împiedica pe cineva să acţioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstiţii şi în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. şi refl. A(-şi) înfăşura sau a(-şi) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♢ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înşela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare îşi cunoaşte greutăţile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-şi crea complicaţii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. şi intranz. (Despre sosuri, dulceţuri etc.) A se îngroşa, a se închega. – Lat. ligare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT2, legate, s.n. Dispoziţie testamentară prin care se lasă cuiva o moştenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziţie testamentară. – Din lat. legatum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT3, legaţi, s.m. 1. Trimis al senatului, al împăratului etc. într-o provincie a Imperiului roman. 2. Reprezentant diplomatic al unui papă. – Din fr. légat, lat. legatus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT1 s.n. Faptul de a (se) lega1. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broşare, cartonare a unei cărţi. 3. Rodire. – V. lega1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT4, -Ă, legaţi, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulceţuri etc.) Îngroşat, devenit consistent. 3. Adv. În mod coerent, cu înţeles logic. – V. lega1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A LEGÁ1 leg 1. tranz. 1) (capetele unei sfori, funii etc.) A uni printr-un nod, formând un întreg; a înnoda. 2) (saci, pungi etc.) A înfăşura cu o sfoară, strângând marginile; a închide la gură (cu ajutorul unei sfori). ♢ ~ băierile (de) la pungă a reduce cheltuielile, făcând economii. ~ paraua cu zece noduri a face economii exagerate. 3) (capetele unei boccele) A înnoda cruciş. 4) (obiecte) A uni împreună (cu ajutorul unei sfori), formând un mănunchi. ~ snopi. 5) (obiecte) A fixa (de ceva) cu ajutorul unei funii, al unui şiret etc. 6) (piese ce alcătuiesc un obiect) A strânge laolaltă (cu ceva), constituind un tot. 7) (foile tipărite) A uni cosând împreună, prevăzând cu o copertă; a broşa. 8) (lucruri) A uni printr-un raport logic sau funcţional. 9) (puncte îndepărtate în spaţiu sau în timp) A pune în raport unul cu altul. 10) (sunete ale vorbirii, cuvinte) A articula, unind între ele şi formând lanţul vorbirii. 11) (relaţii) A face să se nască. ~ dragoste. 12) (persoane) A pune în lanţuri; a fereca; a înlănţui. ♢ ~ burduf (sau butuc, cobză) a lega foarte strâns, imobilizând. ~ de mâini şi de picioare a) a imobiliza; b) a împiedica să acţioneze. ~ limba (sau gura) cuiva a reduce la tăcere (pe cineva). 13) (animale) A prinde de ceva (cu o funie sau cu un lanţ), împiedicând să fugă. 14) (părţi ale corpului rănite) A înfăşura strâns (cu un bandaj); a pansa; a bandaja. ♢ ~ la ochi a înşela. 15) (în superstiţii) A opri prin vrăji, farmece. 2. intranz. (despre plante) A fi în faza când începe să dea rodul. /<lat. ligare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LEGÁ2 leg tranz. jur. (bunuri, succesiuni) A lăsa drept moştenire prin legat; a testa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LEGÁ mă leg intranz. 1) A-şi lua obligaţia (să facă ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin jurământ. 2) A se apropia sufleteşte (de cineva sau de ceva); a se ataşa. 3) A avea pretenţii (faţă de cineva), atacându-l şi cerând socoteală; a se agăţa (de cineva). 4) (despre dulceţuri, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind într-o stare intermediară dintre cea lichidă şi cea solidă; a se îngroşa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane) Care este bine dezvoltat fiziceşte; bine făcut; zdravăn; robust. /v. a lega
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁ//T2 ~ţi m. 1) (la romani) Persoană împuternicită cu o misiune specială; sol; delegat. 2) Cardinal însărcinat de papa cu o misiune specială. ~ papal. /<fr. légat, lat. legatus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁT3 ~e n. 1) Hotărâre scrisă într-un testament, prin care se lasă cuiva o moştenire. 2) Bun lăsat ca moştenire prin testament. /<lat. legatum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănţui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mişcarea, a înţepeni. – 6. A cartona, a broşa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfăşura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroşa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericeşti. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Puşcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greşit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăuraşii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluţie normală a sensurilor 14 şi 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înţepenit; broşat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s.m. (cel care leagă cărţi, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s.f. (cea care leagă cărţi, snopi); legătoare, s.f. (legătoreasă; bandă, faşă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s.f. (atelier de legare a cărţilor, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s.n. (legătură; relaţie; convenţie, pact, obligaţie, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Puşcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s.f. (unire; broşare de carte; coardă, curea; lanţ, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relaţie, tratat; unire, alianţă; uniune liberă, relaţii amoroase; convenţie, acord; compromis, obligaţie; mandat, obligaţie religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Puşcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înţelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s.f. (învoială, acord; obligaţie); legătuinţă, s.f. (legătură, laţ; obligaţie, pact). Cf. dezlega.
(Dicţionarul etimologic român)
legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obişnuieşte să se conjuge. – Der. leg, s.n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s.n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s.m,, din fr. légataire, şi mai înainte din lat. legatarius; legat, s.m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legaţi(un)e, s.f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegaţi(un)e, s.f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer.
(Dicţionarul etimologic român)
LEGÁT s.m. 1. (La romani) Trimis special al Romei; ambasador, înalt demnitar, general. 2. Cardinal care reprezintă pe papă pe lângă un suveran, pe lângă un consiliu. [Cf. fr. légat, it. legato, lat. legatus].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁT s.n. (Jur.) Dispoziţie testamentară prin care se lasă un bun, o obligaţie etc. cuiva; bun lăsat printr-o asemenea dispoziţie. [< lat. legatum].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr. léguer, cf. lat. legare].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁT1 s. m. 1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie. ♢ comandant de legiune. 2. cardinal reprezentant al papei, care îndeplineşte funcţii asemănătoare celor încredinţate ambasadorilor. (< fr. légat, lat. legatus)
(Marele dicţionar de neologisme)
LEGÁT2 s. n. (jur.) dispoziţie testamentară prin care se lasă un bun, o obligaţie etc. cuiva. ♢ bunul însuşi. (< lat. legatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
LEGÁ vb. tr. a lăsa prin legat2. (< fr. léguer, lat. legare)
(Marele dicţionar de neologisme)
legá (a uni) vb., ind. prez. 1 sg. lég, 3 sg. şi pl. leágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (persoană) s. m., pl. legáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (acţiune) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (dispoziţie testamentară) s. n., pl. legáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legá (a lăsa prin testament) vb., ind. prez. 1 sg. leghéz, 3 sg. şi pl. legheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LEGÁ vb. 1. v. înnoda. 2. a strânge. (A ~ opincile cu nojiţele.) 3. v. pansa. 4. v. priponi. 5. v. încătuşa. 6. v. cercui. 7. v. uni. 8. v. cartona. 9. a se închega, a se îngroşa, a se învârtoşa. (Dulceaţa s-a ~.) 10. v. asocia. 11. v. căsători. 12. v. ataşa.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj. 1. v. înnodat. 2. v. pansat. 3. v. priponit. 4. v. încătuşat. 5. v. cercuit. 6. v. cartonat. 7. închegat, îngroşat, învârtoşat. (Dulceaţă ~.) 8. v. robust.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj. v. sistematic.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj, adv. v. coerent, logic.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. 1. v. înnodare. 2. v. legare. 3. v. pansare. 4. v. priponire. 5. v. cercuire. 6. v. cartonare.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. nunţiu. (~ al papei într-un stat.)
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. v. ambasador.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁ vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, făgădui, fixa, hotărî, institui, încheia, îndatora, însărcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A lega ≠ a dezlega
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT2, legate, s.n. Dispoziţie testamentară prin care se lasă cuiva o moştenire, un bun etc. ♦ (Concr.) Bun lăsat cuiva prin dispoziţie testamentară. – Din lat. legatum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT1 s.n. Faptul de a (se) lega1. 1. Strângere cu ajutorul unei legături a unor lucruri pentru a le împiedica să se desfacă. 2. Broşare, cartonare a unei cărţi. 3. Rodire. – V. lega1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁT4, -Ă, legaţi, -te, adj., adv. 1. Adj. (Despre oameni) Zdravăn, vânjos, voinic. 2. Adj. (Despre sosuri, dulceţuri etc.) Îngroşat, devenit consistent. 3. Adv. În mod coerent, cu înţeles logic. – V. lega1.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A LEGÁ1 leg 1. tranz. 1) (capetele unei sfori, funii etc.) A uni printr-un nod, formând un întreg; a înnoda. 2) (saci, pungi etc.) A înfăşura cu o sfoară, strângând marginile; a închide la gură (cu ajutorul unei sfori). ♢ ~ băierile (de) la pungă a reduce cheltuielile, făcând economii. ~ paraua cu zece noduri a face economii exagerate. 3) (capetele unei boccele) A înnoda cruciş. 4) (obiecte) A uni împreună (cu ajutorul unei sfori), formând un mănunchi. ~ snopi. 5) (obiecte) A fixa (de ceva) cu ajutorul unei funii, al unui şiret etc. 6) (piese ce alcătuiesc un obiect) A strânge laolaltă (cu ceva), constituind un tot. 7) (foile tipărite) A uni cosând împreună, prevăzând cu o copertă; a broşa. 8) (lucruri) A uni printr-un raport logic sau funcţional. 9) (puncte îndepărtate în spaţiu sau în timp) A pune în raport unul cu altul. 10) (sunete ale vorbirii, cuvinte) A articula, unind între ele şi formând lanţul vorbirii. 11) (relaţii) A face să se nască. ~ dragoste. 12) (persoane) A pune în lanţuri; a fereca; a înlănţui. ♢ ~ burduf (sau butuc, cobză) a lega foarte strâns, imobilizând. ~ de mâini şi de picioare a) a imobiliza; b) a împiedica să acţioneze. ~ limba (sau gura) cuiva a reduce la tăcere (pe cineva). 13) (animale) A prinde de ceva (cu o funie sau cu un lanţ), împiedicând să fugă. 14) (părţi ale corpului rănite) A înfăşura strâns (cu un bandaj); a pansa; a bandaja. ♢ ~ la ochi a înşela. 15) (în superstiţii) A opri prin vrăji, farmece. 2. intranz. (despre plante) A fi în faza când începe să dea rodul. /<lat. ligare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A LEGÁ2 leg tranz. jur. (bunuri, succesiuni) A lăsa drept moştenire prin legat; a testa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE LEGÁ mă leg intranz. 1) A-şi lua obligaţia (să facă ceva); a se angaja; a se obliga. ~ prin jurământ. 2) A se apropia sufleteşte (de cineva sau de ceva); a se ataşa. 3) A avea pretenţii (faţă de cineva), atacându-l şi cerând socoteală; a se agăţa (de cineva). 4) (despre dulceţuri, sosuri etc.) A deveni mai dens, fiind într-o stare intermediară dintre cea lichidă şi cea solidă; a se îngroşa. /<fr. leguer, lat. legare
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁ//T1 ~tă (~ţi, ~te) (despre persoane) Care este bine dezvoltat fiziceşte; bine făcut; zdravăn; robust. /v. a lega
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁ//T2 ~ţi m. 1) (la romani) Persoană împuternicită cu o misiune specială; sol; delegat. 2) Cardinal însărcinat de papa cu o misiune specială. ~ papal. /<fr. légat, lat. legatus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LEGÁT3 ~e n. 1) Hotărâre scrisă într-un testament, prin care se lasă cuiva o moştenire. 2) Bun lăsat ca moştenire prin testament. /<lat. legatum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoară etc. – 2. A uni, a adăuga, a înlănţui cu noduri sau legături. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica mişcarea, a înţepeni. – 6. A cartona, a broşa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfăşura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întări, a solidifica un sos. – 11. A îngroşa o marmeladă. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericeşti. – 15. A uni prin căsătorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrăjilor. – 18. A comunica, a pune în legătură. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încăiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Puşcariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat greşit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra tăuraşii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evoluţie normală a sensurilor 14 şi 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, înţepenit; broşat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngrădit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legător, adj. (care leagă); legător, s.m. (cel care leagă cărţi, paie etc.; încărcător de snopi); legătoreasă, s.f. (cea care leagă cărţi, snopi); legătoare, s.f. (legătoreasă; bandă, faşă; aliaj, amestec; cravată; grindă); legătorie, s.f. (atelier de legare a cărţilor, serviciul legătorului; Arg., razie); legămînt (mr. ligămîntu), s.n. (legătură; relaţie; convenţie, pact, obligaţie, compromis; farmec, descîntec, vrajă), cu suf. -mînt (după Puşcariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legătură, s.f. (unire; broşare de carte; coardă, curea; lanţ, fiare; copulă; legare de pămînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; mănunchi, snop; boccea, pachet; relaţie, tratat; unire, alianţă; uniune liberă, relaţii amoroase; convenţie, acord; compromis, obligaţie; mandat, obligaţie religioasă sau morală; decret ecleziastic; descîntec menit să îndepărteze lupii; vrajă care împiedică pe proaspătul căsătorit să realizeze unirea trupească), cu suf. -tură (după Puşcariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligătură, it. legatura, sp. ligadura); legătui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se înţelege, a cădea de acord), cu suf. -ui; legătuială, s.f. (învoială, acord; obligaţie); legătuinţă, s.f. (legătură, laţ; obligaţie, pact). Cf. dezlega.
(Dicţionarul etimologic român)
legá (lég, legát), vb. – A lăsa prin testament, a porunci, a cere, a lăsa. Lat. legare (sec. XIX), fr. leguer. Nu se obişnuieşte să se conjuge. – Der. leg, s.n. (înv., legat, poruncă), din fr. legs; legat (var. înv., legată, legatum, legaton), s.n. (danie, mandat), din lat. legatum, în parte prin intermediul ngr. λεγάτον (sec. XVII, figurează în Îndreptarea legii); legatar, s.m,, din fr. légataire, şi mai înainte din lat. legatarius; legat, s.m. (delegat papal), din lat. legatus (sec. XVII); legaţi(un)e, s.f., din fr. légation; delega, vb., din fr. déléguer; delegaţi(un)e, s.f., din fr. délégation; relega, vb., din fr. reléguer.
(Dicţionarul etimologic român)
LEGÁT s.m. 1. (La romani) Trimis special al Romei; ambasador, înalt demnitar, general. 2. Cardinal care reprezintă pe papă pe lângă un suveran, pe lângă un consiliu. [Cf. fr. légat, it. legato, lat. legatus].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁT s.n. (Jur.) Dispoziţie testamentară prin care se lasă un bun, o obligaţie etc. cuiva; bun lăsat printr-o asemenea dispoziţie. [< lat. legatum].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁ vb. I. tr. A lăsa prin legat, prin testament. [< fr. léguer, cf. lat. legare].
(Dicţionar de neologisme)
LEGÁT1 s. m. 1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie. ♢ comandant de legiune. 2. cardinal reprezentant al papei, care îndeplineşte funcţii asemănătoare celor încredinţate ambasadorilor. (< fr. légat, lat. legatus)
(Marele dicţionar de neologisme)
LEGÁT2 s. n. (jur.) dispoziţie testamentară prin care se lasă un bun, o obligaţie etc. cuiva. ♢ bunul însuşi. (< lat. legatum)
(Marele dicţionar de neologisme)
LEGÁ vb. tr. a lăsa prin legat2. (< fr. léguer, lat. legare)
(Marele dicţionar de neologisme)
legá (a uni) vb., ind. prez. 1 sg. lég, 3 sg. şi pl. leágă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (persoană) s. m., pl. legáţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (acţiune) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legát (dispoziţie testamentară) s. n., pl. legáte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
legá (a lăsa prin testament) vb., ind. prez. 1 sg. leghéz, 3 sg. şi pl. legheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
LEGÁ vb. 1. v. înnoda. 2. a strânge. (A ~ opincile cu nojiţele.) 3. v. pansa. 4. v. priponi. 5. v. încătuşa. 6. v. cercui. 7. v. uni. 8. v. cartona. 9. a se închega, a se îngroşa, a se învârtoşa. (Dulceaţa s-a ~.) 10. v. asocia. 11. v. căsători. 12. v. ataşa.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj. 1. v. înnodat. 2. v. pansat. 3. v. priponit. 4. v. încătuşat. 5. v. cercuit. 6. v. cartonat. 7. închegat, îngroşat, învârtoşat. (Dulceaţă ~.) 8. v. robust.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj. v. sistematic.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT adj, adv. v. coerent, logic.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. 1. v. înnodare. 2. v. legare. 3. v. pansare. 4. v. priponire. 5. v. cercuire. 6. v. cartonare.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. nunţiu. (~ al papei într-un stat.)
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁT s. v. ambasador.
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁ vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)
(Dicţionar de sinonime)
LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, făgădui, fixa, hotărî, institui, încheia, îndatora, însărcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A lega ≠ a dezlega
(Dicţionar de antonime)