leşinat

LEŞINÁ, leşin, vb. I. Intranz. A suferi un leşin (1), a-şi pierde cunoştinţa. ♢ Expr. A leşina de râs = a râde foarte tare. – Et. nec
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LEŞINÁT, -Ă, leşinaţi, -te, adj. 1. Care se află în stare de leşin (1), în nesimţire. 2. Extrem de slab; lipsit de vlagă, extenuat; moleşit (de foame, de sete, de oboseală etc.); sfârşit². – V. leşina.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LEŞINÁ léşin intranz. 1) A cădea în leşin. ♢ ~ de râs a râde cu multă poftă. 2) fig. A ajunge în stare de slăbiciune extremă (din cauza foamei, setei etc.). /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LEŞINÁ//T ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A LEŞINA. 2) fig. (despre voce) Care este foarte slab, abia auzit. /v. a leşina
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

leşiná vb., ind. prez. 1 sg. leşín, 3 sg. şi pl. leşínă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
LEŞINÁ vb. (MED.) (reg.) a se petrece. (I-a venit rău şi a ~.)
(Dicţionar de sinonime)

LEŞINÁ vb. v. hămesi, lihni, sfârşi.
(Dicţionar de sinonime)

LEŞINÁT adj. (MED.) inconştient, (Transilv.) petrecut. (Om ~.)
(Dicţionar de sinonime)

LEŞINÁT adj. v. hămesit, lihnit, sfârşit.
(Dicţionar de sinonime)