licărit

LICĂRÍ, pers. 3 licăreşte, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri uşoare şi intermitente. 2. A sclipi, a luci [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LICĂRÍT, licărituri, s.n. Licărire. – V. licări.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LICĂR//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină difuză şi intermitentă. 2) fig. A apărea abia desluşit; a căpăta contururi vagi. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – Var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puţin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 şi Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin şi Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Puşcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ „roată”. – Der. licărit (var. licăriş, licuriş), s.n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s.n. (scînteiere), pare o creaţie personală a lui Cezar Petrescu.
(Dicţionarul etimologic român)

licărí vb., ind. prez. 3 sg. licăréşte, imperf. 3 sg. licăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. licăreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

licărít s. n., pl. licăríturi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
LICĂRÍ vb. 1. v. sclipi. 2. v. pâlpâi. 3. v. străluci.
(Dicţionar de sinonime)

LICĂRÍT s. v. sclipire.
(Dicţionar de sinonime)