lingură dex - definiţie, sinonime, conjugare
LÍNGURĂ, linguri, s.f. I. 1. Obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită şi dintr-o coadă. ♢ Expr. (Fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă. A(-şi) mânca banii (sau averea) cu lingura, se spune despre un om (bogat) care cheltuieşte prea mult, care risipeşte. 2. Conţinutul unei linguri (I 1). 3. (Reg.; în sintagma) Lingura pieptului = furca pieptului. 4. Compus: lingura-zânelor = ciupercă lemnoasă, brună-roşcată, ce creşte pe trunchiul şi pe rădăcinile arborilor; linguriţă, linguriţa-zânei (Ganoderma lucidum). II. Nume dat unor unelte sau unor părţi de instrumente sau de maşini asemănătoare cu o lingură (I 1). 1. Tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracţia ţiţeiului, la curăţarea găurii de sondă sau la cimentat. 2. Unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roţii sau la efectuarea vranelor butoaielor. 3. Nălucă metalică folosită la pescuit. – Lat. lingula.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LINGUR//Á ~éle f. Plantă erbacee din familia cruciferilor, cu frunze crestate şi cu flori albe, cultivată ca plantă medicinală. [Art. lingureaua] /lingură + suf. ~ea
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

língură (línguri), s.f. – 1. Obiect cu care se mănîncă. – 2. Conţinutul obiectului de sub-1.3. Instrument de sfredelit. – 4. Plantă, Asarum europauem. – 5. (Banat) Mormoloc. – 6. Sondă, sfredel de sondare. – Mr., megl. lingură, istr. lingurę. Lat. lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucişarea dintre lĭgula „lingură” cu lingĕre „a linge” (Keller, Lat. Wolksetymologie, 85; Puşcariu 981; Candrea-Dens., 1002; REW 5036), cf. sp. legra (Corominas, III, 60; Rosetti, I, 169, crede că s-a păstrat numai în rom.). Der. lingurar, s.m. (cel ce face linguri şi alte obiecte de lemn; era o specialitate a unor grupuri de ţigani nomazi, care purtau acest nume); lingurică (var. linguric, lingurea), s.f. (epigastru, partea superioară a abdomenului; plantă, Cochlearia officinalis); linguraş, s.n. (Mold. de S., epigastru); linguriţă, s.f.; linguroi, s.n. (polonic); linguruş, s.m. (Banat, mormoloc). Din rom. provine bg. lingur „ţigan care face linguri de lemn” (Capidan, Raporturile, 132).
(Dicţionarul etimologic român)

língura-zânelor (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

língură s. f., g.-d. art. língurii; pl. línguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LINGURA-FRUMOÁSELOR s. v. curcubeţea, curcubeţică, linguriţa-zânei, piperul-lu-pului, popilnic, remf.
(Dicţionar de sinonime)

LINGURA-PIÉPTULUI s. v. furca-pieptului.
(Dicţionar de sinonime)

LINGURĂ DE SCÓS s. v. căuc, căuş, polonic, scafă.
(Dicţionar de sinonime)

LINGURA-PÓPII s. v. curcubeţea, curcubeţică, mormoloc, piperul-lupului, popilnic, remf.
(Dicţionar de sinonime)

LINGURA-ZÂNEI s. (BOT.; Ganoderma lucidus) linguriţa-zânelor.
(Dicţionar de sinonime)

LINGURADÓMNULUI s. v. lingurea.
(Dicţionar de sinonime)

LÍNGURĂ s. v. cancioc, căuş, crâsnic.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: li lin ling lingu lingur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura gura ngura ingura