linie dex - definiţie, sinonime, conjugare
LINIÁ, liniez, vb. I. Tranz. A trage, a trasa linii (drepte şi regulate) pe hârtie. [Pr.: -ni-a] – Din linie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÍNIE, linii, s.f. 1. Trăsătură simplă şi continuă (de forma unui fir) făcută pe o suprafaţă cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisă de un punct material într-o mişcare continuă sau de intersecţia a două suprafeţe. 2. Trăsătură reală sau imaginară care indică o limită, o direcţie sau leagă (pe o hartă, pe un plan etc.) diferite puncte în spaţiu. ♢ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafaţa exterioară a unei nave în timpul plutirii. ♢ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuţă. 4. Riglă. 5. Unitate de măsură de lungime folosită în ţările româneşti, egală cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în şir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagină scrisă. 8. Succesiune, serie a strămoşilor sau a descendenţilor; filiaţie. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificaţii, de adăposturi şi de baraje militare destinate să întărească apărarea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ♢ Linie de bătaie (sau de luptă) = desfăşurare sistematică a unor forţe militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care luptă. Linie de apărare = întărire alcătuită din fortificaţii şi trupe. 10. (Adesea urmat de determinări care arată felul) Ansamblu al instalaţiilor şi al reţelei de şine pe care circulă trenurile, tramvaiele sau metrourile; porţiune delimitată dintr-o asemenea reţea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Direcţie, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legătura între două sau mai multe puncte. ♢ Linie electrică = ansamblul conductelor, dispozitivelor şi construcţiilor care asigură transmiterea la distanţă a energiei electrice. Linie telefonică (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legătura între mai multe posturi telefonice sau între posturi şi centralele telefonice. Linie telegrafică = totalitatea conductelor şi instalaţiilor dintre un emiţător şi un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologică = a) organizare a procesului de fabricaţie, în care operaţiile sunt efectuate la locuri de muncă dispuse în ordinea succesiunii operaţiilor de fabricare; b) ansamblu de maşini de lucru, instalaţii şi mijloace de transport dintr-o fabrică sau uzină, dispuse în ordinea succesiunii operaţiilor prevăzute de procesul tehnologic. Linie automată = complex de maşini-unelte sau agregate care execută în mod automat operaţiile de prelucrare a unor piese, organe de maşini, produse etc. şi care asigură transportul acestora de la o maşină la alta fără intervenţia muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trăsătură caracteristică ce dă forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trăsătură fundamentală, punct esenţial (ale unei probleme). ♢ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fără a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principală, direcţie a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduită. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LINI//Á ~éz tranz. A trasa linii. ~ un caiet. [Sil. -ni-a] /Din linie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LÍNI//E ~i f. 1) Trăsătură continuă (făcută cu creionul, cu peniţa etc.) pe o suprafaţă plană, având o singură dimensiune. 2) Figură geometrică obţinută prin deplasarea unui punct pe un plan sau prin intersecţia a două planuri. ~ dreaptă. ~ frântă. 3) Instrument format dintr-o bară gradată folosită la trasarea liniilor drepte şi pentru măsurări; riglă. 4) Fiecare dintre trăsăturile paralele de pe un caiet. 5) Trăsătură (reală sau imaginară) care indică o limită, o direcţie dată etc. ♢ ~a orizontului dunga de la intersecţia aparentă a suprafeţei pământului cu bolta cerească. În ~ unul lângă altul. 6) Consecvenţă privind legăturile de rudenie între generaţii; descendenţă; filiaţie. ♢ În ~ dreaptă (sau directă) din tată în fiu. 7) Sistem de fortificaţii şi trupe. ♢ ~a întâi (sau ~a de foc) parte a trupelor care stau pe primul plan într-o bătălie. 8) Traseu al unei căi de comunicaţie. ~ de cale ferată. ~ aeriană. 9) Reţea de fire care asigură transmiterea la distanţă a energiei electrice. ~ electrică. ~ telefonică (sau de telefon). 10) la pl. Trăsături caracteristice care dau forma sau conturul unui obiect. ~ile feţei. 11) Orientare, direcţie de acţiune într-o activitate. [G.-D. liniei; Sil. -ni-e] /<lat. linea, germ. Linie, fr. ligne
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

línie (línii), s.f. – 1. Dreaptă, dungă. – 2. Şir, rînd. – 3. Formaţie de trupe în ordin de bătaie. – 4. Legătură de comunicaţii. – 5. Rînd. – 6. Riglă. – 7. Stirpe, descendenţă. – 8. (Înv.) Măsură de dimensiuni, valorează 1/10 dintr-un deget (0,00246 m) în Munt. şi 1/2 dintr-un palmac (0,00290 m) în Mold. – 9. Obiect cu care se băteau şcolarii la palmă. Lat., it. linea (sec. XVIII). – der. liniuţă, s.f. (riglă mică; cratimă); linia, vb. (a trage linii), folosit mai ales la part., cf. it. lineato; alinia, vb., format după fr. aligner; liniar (var. linear), adj., din fr. linéal; sublinia, vb., după fr. souligner.
(Dicţionarul etimologic român)

LINIÁ vb. I. tr. A trage linii (pe hârtie). [Pron. -ni-a. / < linie].
(Dicţionar de neologisme)

LÍNIE s.f. 1. Figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obţinută prin intersecţia a două suprafeţe. 2. Trăsătură imaginară care arată o direcţie dată, o limită etc. 3. Descendenţă, filiaţie. 4. Sistem de fortificaţii. ♢ Navă de linie v. navă. ♦ Şirul luptătorilor într-o bătălie; şir de tranşee; direcţia generală a poziţiilor trupelor. 5. Cele două şine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalaţiilor unei căi ferate. 6. Legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♦ Legătură de telecomunicaţii între două puncte. 7. (La pl.) Trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feţei cuiva; contur, profil. ♦ Ţinută. 8. (Fig.) Orientare; direcţie. 9. (Poligr.) Rând într-o pagină. ♦ Placă subţire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanţează rândurile. 10. Riglă. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].
(Dicţionar de neologisme)

LINIÁ vb. tr. a trage linii drepte. (< linie)
(Marele dicţionar de neologisme)

LÍNIE s. f. 1. figură continuă cu o singură dimensiune, descrisă de un punct prin deplasare sau obţinută prin intersecţia a două suprafeţe. 2. trăsătură imaginară care arată o direcţie dată, o limită etc. 3. descendenţă, filiaţie. 4. sistem de fortificaţii. ♢ şirul luptătorilor într-o bătălie; direcţia generală a poziţiilor trupelor. 5. cele două şine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalaţiilor unei căi ferate. 6. legătură aeriană sau maritimă între două puncte. ♢ legătură de telecomunicaţii între două puncte. 7. (pl.) trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale feţei cuiva; contur, profil. ♢ ţinută. 8. (fig.) orientare; direcţie. 9. (poligr.) rând într-o pagină. ♢ placă subţire de metal cu care se imprimă liniile sau se distanţează rândurile. 10. riglă. 11. (mar.) ecuator. 12. gamă de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)
(Marele dicţionar de neologisme)

cap de linie expr. (deţ.) sfârşitul perioadei de detenţie; data eliberării din penitenciar. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

liniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. liniéz, 1 pl. liniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. liniéze; ger. liníind (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

línie s. f. (sil. -ni-e), art. línia (sil. -ni-a), g.-d. art. líniei; pl. línii, art. líniile (sil. -ni-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LINIÁ vb. (rar) a rigla. (A ~ o foaie de hârtie.)
(Dicţionar de sinonime)

LÍNIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ para-lele.) 2. linie frântă = zigzag. 3. v. riglă. 4. v. dungă. 5. dungă, (Transilv. şi Ban.) ştraif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuţă. 7. linie-ferată v. cale ferată. 8. trăsătură, (înv.) trăsură. (Din câteva ~ii i-a făcut portretul.) 9. v. trăsătură. 10. v. siluetă. 11. itinerar, traseu. (~ aeriană Bucureşti-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. direcţie. 14. v. descendenţă. 15. v. margine.
(Dicţionar de sinonime)

LÍNIE s. v. rând.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: li lin lini

Cuvinte se termină cu literele: ie nie inie