loc dex - definiţie, sinonime, conjugare
LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu. ♢ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemişcat, fără a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeaşi bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipă. ♢ Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieşirea din poziţia de nemişcare a soldatului şi adoptarea unei poziţii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în faţa unui lucru de neînţeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emoţia, a se linişti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecţie de bună-cuviinţă, a arăta cuiva ce se cuvine şi ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau mişcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziţii (sau asupra unei mişcări greşite). La un loc = împreună, laolaltă. Până într-un (sau la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo până colo, încoace şi încolo; b) din distanţă în distanţă, ici şi colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici şi colo, pe alocuri. ♢ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-şi (mai) afla (sau găsi) locul sau a nu-l (mai) ţine (sau încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniştit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se ţine, a rămâne, a încremeni) ţintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se mişte. A sta la un loc = a sta liniştit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în altă parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la faţa locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări). O palmă de loc = o distanţă mică. ♦ (Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ♢ Loc de casă = teren destinat pentru construcţie. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva şi destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ţinut; p. ext. ţară. ♦ Aşezare omenească, localitate; regiunea, ţara, localitatea în care s-a născut cineva. ♢ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva. 2. Spaţiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ Loc de muncă (sau de producţie) = parte din suprafaţa unei unităţi economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operaţii în vederea obţinerii producţiei, folosind în acest scop utilaj şi echipament tehnic corespunzător. Loc de muncă = întreprindere sau instituţie în care o persoană îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. ♢ Expr. A lua loc = a se aşeza. Ia loc! = şezi! A-şi face loc = a-şi croi un drum, a răzbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) aşa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicaţie în care a apărut un anumit lucru. II. 1. Slujbă, post2; funcţie. 2. Situaţie socială a cuiva; p. gener. situaţie. ♢ Loc comun v. comun. ♢ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situaţia cuiva (pentru a-l putea înţelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ♢ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire. În loc să... (sau de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziţie dintre două idei, două acţiuni etc. – Lat. locus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LOC ~uri n. 1) Punct sau porţiune determinată în spaţiu. ♢ A lua ~ a se aşeza. A-şi face ~ a-şi croi drum. A face (cuiva) ~ a se da la o parte pentru a trece sau a se aşeza cineva. A ţine ~ul a înlocui pe cineva. A umbla din ~ în ~ a umbla dintr-o parte în alta. Din capul ~ului de la început. A se opri în ~ a se opri brusc. A-i sta cuiva mintea în ~ a nu putea judeca; a rămâne buimac; a se buimăci. A-i veni inima la ~ a-i trece frica; a se linişti. A pune pe cineva la ~ul lui a pune pe cineva la punct. La un ~ împreună; laolaltă. Pe ~ a) pe aceeaşi porţiune de teren; b) acolo unde se află cineva sau ceva; c) imediat; îndată. A sta pe ~ a nu merge mai departe; a se opri. Peste tot ~ul în toate părţile; pretutindeni. Pe unele ~uri unde şi unde; pe alocuri. A rămâne (sau a sta) ~ului a rămâne nemişcat; a se opri. A-şi afla ~ul a se stabili undeva. A nu-şi (mai) afla ~ul a nu avea astâmpăr; a fi agitat. A veni (sau a se duce, a trimite) la faţa ~ului a veni (sau a se duce, a trimite) acolo unde s-a petrecut ceva. Pe ~ repaus! comandă militară în urma căreia soldatul ia o poziţie liberă, rămânând însă nemişcat. A o lua (sau a porni) din ~ a pleca de undeva. 2) Bucată de pământ, rezervată special pentru ceva. ♢ ~ de casă teren pe care urmează să fie construită o casă. ~ de păşune bucată de pământ necultivat, unde sunt păscute vitele. 3) Întindere mare de pământ, având anumite caracteristici specifice; regiune; meleag; ţinut. ~uri mlăştinoase. 4) Localitate, regiune, ţară în care s-a născut cineva sau de unde îşi trage originea. ♢ (A fi) de ~ (sau din partea ~ului) (a fi) de baştină; a fi din regiunea dată. 5) Spaţiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ ~ de muncă instituţie sau întreprindere în care o persoană îşi desfăşoară activitatea. 6) Funcţie deţinută de o persoană într-o instituţie, întreprindere sau organizaţie; post; serviciu. ♢ Are un ~ bun are un serviciu bun. 7) Situaţie socială a unei persoane. 8) Situaţie favorabilă; moment potrivit; ocazie; prilej. ♢ A avea ~ a se întâmpla; a se produce. 9) Fragment într-o scriere unde a apărut o informaţie sau o relatare. 10): În ~ de ... (sau în ~ul ...) indică o înlocuire, o substituire. În ~ să ... (sau de a ...) indică opoziţia între două idei. /<lat. locus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

loc (lócuri), s.n. – 1. Aşezare, situaţie, poziţie. – 2. Populaţie; tîrg. – 3. Însărcinare, serviciu, funcţie. – 4. Cauză, motiv. – 5. Timp, oportunitate. – 6. Parte. – 7. Capacitate, suprafaţă. – 8. Ordin, rang. – 9. Teren, regiune. – 10. Imobil, casă. – 11. Localitate, aşezare. – Deloc, de fel. – În loc, în schimb. – La loc, ca mai înainte. – La un loc, împreună. – Pe loc, imediat. – Mr., megl., istr. loc. Lat. lǒcus (Diez, I, 253; Puşcariu 986; Candrea-Dens., 1004; REW 5097); cf. it. luogo, prov. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, port. logo. Pentru expresia deloc, cf. cat. enlloc (Iordan, BF, IX, 155). Der. înloca, vb. (rar, a plasa, a situa); înlocui, vb. (a substitui); înlocuitor, s.m. (substitut); întruloca (var. întroloca, întruluca, înturluca), vb. (a reuni, a aduna; a culege; refl., a se asocia), comp. cu întru (după Scriban, cu într’un); alocuri (var. alocurea) în expresia pe alocuri (din loc în loc); alocurea, adv. (în afara locului; în apropiere de); cf. locui, locaş. – Der. neol. local, adj., din fr. local; local, s.n. (restaurant, casă); localnic, adj. (indigen), din pol. lokalny, rus. lokalinyj (Tiktin); localitate, s.f. (loc, tîrg), din fr. localité; localiza, vb., din fr. localiser; locatar, s.m. (chiriaş), din fr. locataire; locativ, adj., din fr. locatif; locaţiune, s.f. (taxă), din fr. location, termen juridic; sublocaţiune, s.f. (subînchiriere, subarendare); sublocator, s.m. (subchiriaş), din fr.; loco-, prefix, din fr. loco (locomobilă, s.f.; locomotivă, s.f.; locomotor, adj.; locomoţiune, s.f.; locotenent, s.m., din it. locotenente; locotenenţă, s.f.); sublocotenent, s.m., din fr. souslieutenant; locţiitor, s.m., traducere a fr. lieutenant; prealocui, vb. (a locui), după sl. prebyvati, înv.
(Dicţionarul etimologic român)

-LÓC elem. „care vorbeşte”, „convorbire”. (< fr. -loque, cf. lat. loqui, a vorbi)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea loc de întors / de manevră expr. a avea condiţii favorabile pentru desfăşurarea unei activităţi (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

de loc (originar, local) prep. + s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în loc de loc. prep.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

loc s. n., pl. lócuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

în loc să loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LOC s. 1. v. punct. 2. v. aşezare. 3. teren. (A cumpărat un ~ de casă.) 4. v. zonă. 5. meleag, regiune, tărâm, teritoriu, ţinut, zonă. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, ţinut. (Vezi cum e şi prin alte ~uri.) 8. poziţie, situaţie. (Ocupă un ~ onorabil în societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. clişeu.
(Dicţionar de sinonime)

LOC s. v. depărtare, distanţă, placentă, spaţiu.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: lo

Cuvinte se termină cu literele: oc