locțiitoare dex - definiţie, sinonime, conjugare
LOCŢIITÓR, -OÁRE, locţiitori, -oare, s.m. şi f. Persoană care ţine locul alteia într-o funcţie şi îndeplineşte o parte din îndatoririle acesteia. [Pr.: -ţi-i-] – Loc + ţiitor (după fr. lieutenant).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LOCŢIIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. 1) Persoană care deţine provizoriu un post de titular; înlocuitor. 2) Persoană care ocupă al doilea loc într-o ierarhie administrativă. ~orul directorului. ~orul preşedintelui. [Sil. -ţi-i-] /loc + suf. ~ţiitor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

locţiitór s. m. (sil. -ţi-i-), pl. locţiitóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

locţiitoáre s. f. (sil. -ţi-i-), g.-d. art. locţiitoárei; pl. locţiitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LOCŢIITÓR s. substitut, (înv.) supleant, vechil. (~ al cuiva într-un post.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: lo loc loct locti loctii

Cuvinte se termină cu literele: re are oare toare itoare