loggia dex - definiţie, sinonime, conjugare

loggia

LÓGGIA s.f. 1. Galerie exterioară încorporată unei clădiri, acoperită şi deschisă către exterior printr-un şir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi. 2. Construcţie de tipul loggiei (1), independentă sau aparţinând parterului unei clădiri, servind şi ca tribună. ♦ Balcon mărginit cu panouri, construit pentru a proteja încăperile de arşiţă. [Pr.: logia] – Cuv. it.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÓGGIA s.f. 1. Încăpere sau galerie la etajul unei clădiri, deschisă spre exterior prin intermediul unei coloane. ♦ Balcon mărginit de panouri pline sau traforate, care împiedică pătrunderea directă a soarelui. 2. Serie celebră de 52 de fresce pictate de Rafael într-o galerie a Vaticanului. [Pron. -gi-a-, var. logie s.f., gen. -iei. / < it. loggia].
(Dicţionar de neologisme)

LÓGGIA [LO-GI-] s. f. 1. galerie la etajul unei clădiri, deschisă spre exterior prin intermediul unei coloane. ♢ balcon mărginit de panouri pline sau traforate, care împiedică pătrunderea directă a soarelui. 2. serie celebră de 52 de fresce pictate de Rafael într-o galerie a Vaticanului. (< it. loggia)
(Marele dicţionar de neologisme)

lóggia s. f. [ggi pron. gi], g.-d. art. lóggiei; pl. lóggii, art. lóggiile (sil. -gi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: lo log logg loggi

Cuvinte se termină cu literele: ia gia ggia oggia