lucire dex - definiţie, sinonime, conjugare
LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoţie, o dorinţă etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calităţi deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LUCÍRE, luciri, s.f. Faptul de a luci; strălucire. – V. luci.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LUC//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanaţia unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoţii puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lucí (lucésc, lucít), vb. – A străluci. – Mr. luţescu, luţire, istr. (rezluţescu). Lat. lucῑre, var. a lui lucĕre (Densusianu, Lr., 147; Puşcariu 988; Candrea-Dens., 1009; REW 5136); cf. prov., port. luzir, v. fr. luisir (fr. luire), sp. lucir. – Der. luciu, adj. (strălucitor; lustruit); luciu, s.n. (strălucire; sclipire; suprafaţă lustruită sau netedă) deverbal, a cărui întîlnire cu sl. lučĭ „lumină”, sb., cr., slov. luč „lumină” pare întîmplătoare; luceală, s.f. (înv., luciu); lucioară, s.f. (varietate de pere); lucios, adj. (lucitor, strălucitor, neted); lucitor, adj. (strălucitor). – Der. neol. lucid, adj., din fr. lucide; luciditate, s.f., din fr. lucidité; translucid, adj., din fr. translucide; luciolă, s.f. (licurici), din it. lucciola, împrumut literar al romantismului, fără circulaţie reală. – Cf. lucoare, lumină, străluci, luced.
(Dicţionarul etimologic român)

lucí vb., ind. prez. 3 pl. lucéşte, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. luceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lucíre s. f., g.-d. art. lucírii; pl. lucíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LUCÍ vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. v. lumina. 3. v. sclipi. 4. v. sclipi. 5. v. străluci.
(Dicţionar de sinonime)

LUCÍRE s. 1. v. sclipire. 2. v. strălucire. 3. licărire, scăpărare, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire. (O ciudată ~ a ochilor.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: lu luc luci lucir

Cuvinte se termină cu literele: re ire cire ucire