lung
[Sinonime]
LUNG, -Ă, lungi, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care are o lungime mare, ale cărui capete sunt depărtate unul de altul. ♢ Expr. A avea mâna lungă (sau degete lungi) sau a fi lung de mână (sau de, în degete) = a avea obiceiul să fure, a fi hoţ. A fi lung în (sau de) limbă sau a avea limbă lungă = a vorbi prea mult şi, mai ales, a spune ce nu trebuie; a fi limbut. ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde lungi. 2. De statură mare; înalt. ♢ Expr. A cădea cât este de lung = a cădea lungindu-se pe jos. 3. (Despre suprafeţe) Care se întinde pe o distanţă mare; p. ext. vast. 4. (Despre mâncăruri) Apos, diluat. ♢ Expr. Zeamă (sau ciorbă) lungă = a) mâncare slabă, fără gust, proastă; b) vorbire anostă, fără conţinut. 5. Care durează mult timp; îndelungat. ♢ Silabă (sau vocală) lungă = silabă (sau vocală) care are o durată de pronunţare mai mare decât durata medie. ♢ Expr. Zile (sau ani) lungi = timp îndelungat (care s-a scurs greu). Vorbă lungă = vorbărie inutilă. II. Adv. Mult, îndelung; adânc. ♢ Expr. A se uita (sau a privi) lung (la cineva sau la ceva) = a privi mirat, nedumerit sau mult şi atent, insistent, cu reproş (la cineva sau la ceva). III. S.n. (De obicei articulat) Lungime; întindere. ♢ Loc. adv. şi prep. De-a (sau în) lungul = în direcţia lungimii; pe lângă, pe marginea...; de la un capăt la altul. ♢ Expr. În lung şi în lat (sau larg) = în toate direcţiile, peste tot, pretutindeni. A nu-şi cunoaşte (sau vedea) lungul nasului = a fi obraznic. – Lat. longus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LUN//G1 ~gă (~gi) 1) Care are o întindere mare de la un capăt la altul; întins mult în lungime. Drum ~. ♢ A avea mână ~gă (a fi ~ la mână) a avea obiceiul să fure. A fi ~ în (sau de) limbă, a avea limbă ~gă) a avea obiceiul să vorbească mult şi să spună ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Înalt de statură. ♢ A se întinde (sau a cădea) cât este de ~ a cădea jos, lungindu-se. 3) (despre mâncăruri) Care conţine prea multă apă; apos. ♢ Zeamă ~gă a) fiertură apoasă, inconsistentă şi fără gust; b) vorbărie; trăncăneală. 4) (despre procese desfăşurate în timp) Care durează mult; care se scurge greu; îndelungat. Iarnă ~gă. /<lat. longus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LUNG2 n. mai ales art. : De-a (sau în) ~ul orientat în lungime; de la un capăt la altul. În ~ şi în lat peste tot; în toate direcţiile. A-şi cunoaşte ~ul nasului a-şi aprecia just locul şi rolul său în societate. /<lat. longus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LUNG3 adv. Mult; îndelungat; îndelung. ♢ A se uita ~ la cineva (la ceva) a privi insistent la cineva (ceva); a privi nedumerit. /<lat. longus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lung (lúngă), adj. – 1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S.n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Puşcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lîngă. Der. lungan, s.m. (zăplan; vlăjgan); lungăreţ (var. lungueţ), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pămînt, a se culca); lungime, s.f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. *lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesară); lungiş, adv. (în lungime); lungitură, s.f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a tărăgăna); delungat, adj. (lung, îndepărtat); îndelungareţ, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, după alţii, din lat. perlǒngus (Puşcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mări; refl., a se continua); prelungitor, s.n. (fir care prelungeşte); pelungoasă, s.f. (iederă, Glechoma hederacea), în loc de *prelungoasă (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
picioáre-lúngi (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-a lúngul loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lung adj. m., f. lúngă; pl. m. şi f. lungi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lung s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mei-lúng s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vórbă-lúngă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CEAPĂ-LÚNGĂ s. v. ceapă-ciorească.
(Dicţionar de sinonime)
PICIOARE-LÚNGI s. pl. v. cataligă, piciorong.
(Dicţionar de sinonime)
IARBĂ-LÚNGĂ s. v. păiuş.
(Dicţionar de sinonime)
BOALĂ-LÚNGĂ s. v. febră tifoidă, tifos.
(Dicţionar de sinonime)
LUNG adj., adv. 1. adj. înalt. 2. adj. mare. (Şi-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un şir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viaţă ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MEI-LÚNG s. v. iarba-cănăraşului.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Lung ≠ scurt
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LUN//G1 ~gă (~gi) 1) Care are o întindere mare de la un capăt la altul; întins mult în lungime. Drum ~. ♢ A avea mână ~gă (a fi ~ la mână) a avea obiceiul să fure. A fi ~ în (sau de) limbă, a avea limbă ~gă) a avea obiceiul să vorbească mult şi să spună ceea ce nu trebuie; a fi limbut. 2) (despre oameni) Înalt de statură. ♢ A se întinde (sau a cădea) cât este de ~ a cădea jos, lungindu-se. 3) (despre mâncăruri) Care conţine prea multă apă; apos. ♢ Zeamă ~gă a) fiertură apoasă, inconsistentă şi fără gust; b) vorbărie; trăncăneală. 4) (despre procese desfăşurate în timp) Care durează mult; care se scurge greu; îndelungat. Iarnă ~gă. /<lat. longus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LUNG3 adv. Mult; îndelungat; îndelung. ♢ A se uita ~ la cineva (la ceva) a privi insistent la cineva (ceva); a privi nedumerit. /<lat. longus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lung (lúngă), adj. – 1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S.n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Puşcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lîngă. Der. lungan, s.m. (zăplan; vlăjgan); lungăreţ (var. lungueţ), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pămînt, a se culca); lungime, s.f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. *lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesară); lungiş, adv. (în lungime); lungitură, s.f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a tărăgăna); delungat, adj. (lung, îndepărtat); îndelungareţ, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, după alţii, din lat. perlǒngus (Puşcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mări; refl., a se continua); prelungitor, s.n. (fir care prelungeşte); pelungoasă, s.f. (iederă, Glechoma hederacea), în loc de *prelungoasă (Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
picioáre-lúngi (zool.) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
de-a lúngul loc. adv.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lung adj. m., f. lúngă; pl. m. şi f. lungi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lung s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mei-lúng s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vórbă-lúngă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
CEAPĂ-LÚNGĂ s. v. ceapă-ciorească.
(Dicţionar de sinonime)
PICIOARE-LÚNGI s. pl. v. cataligă, piciorong.
(Dicţionar de sinonime)
IARBĂ-LÚNGĂ s. v. păiuş.
(Dicţionar de sinonime)
BOALĂ-LÚNGĂ s. v. febră tifoidă, tifos.
(Dicţionar de sinonime)
LUNG adj., adv. 1. adj. înalt. 2. adj. mare. (Şi-a lăsat părul ~.) 3. adj. întins, prelung. (Un şir ~ de oameni.) 4. adj. alungit. 5. adj. v. îndelungat. 6. adv. v. îndelung. 7. adj. îndelung, îndelungat. (Viaţă ~.)
(Dicţionar de sinonime)
MEI-LÚNG s. v. iarba-cănăraşului.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Lung ≠ scurt
(Dicţionar de antonime)