lustru dex - definiţie, sinonime, conjugare
LÚSTRĂ, lustre, s.f. Lampă ornamentală, cu mai multe braţe, suspendată de plafonul unei încăperi. [Var.: (înv.) lústru s.n.] – Din fr. lustre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÚSTRU1 s.n. Strălucire naturală sau obţinută prin procedee artificiale a suprafeţei unui obiect; luciu. ♢ Expr. Sărăcie cu lustru = sărăcie mare, sărăcie lucie. ♦ Aspect lucios pe care îl capătă unele obiecte, stofe etc. din cauza uzării. ♦ Luciu imprimat feţelor obiectelor de încălţăminte printr-o prelucrare corespunzătoare. ♦ Fig. (Peior.) Spoială, strălucire aparentă; superficialitate. – Din fr. lustre, it. lustro.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÚSTRU3 s.n. v. lustră.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÚSTRU2, lustri, s.m. Interval de cinci ani. – Din fr. lustre, lat. lustrum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LÚSTRU n. 1) Strălucire a suprafeţei unui obiect, obţinută prin şlefuire, poleire sau frecare. 2) Luciu pe care îl capătă unele obiecte de îmbrăcăminte, din cauza uzării. 3) fig. Strălucire aparentă care produce o impresie înşelătoare; spoială; poleială; pospăială. [Sil. lus-tru] /<fr. lustre, it. lustro
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lústru s.n. – Strălucire, luciu. – Mr. lustru. It. lustro, parţial prin tc. lustro „cremă de ghete”, cf. ngr. λοῦστρο „strălucire”. Der. în lat. lustrum (Puşcariu 1004) nu este posibilă. – Der. lustragiu, s.m. (cel ce curăţă pantofii), din tc. lustraci; lustragerie, s.f. (loc unde se lustruieşte încălţămintea); lustrui, vb. (a da pantofii cu cremă; a curăţa, a da luciu); lustruială, s.f. (acţiunea de a lustrui); lustrină, s.f. (ţesătură lucioasă), din fr. lustrine.
(Dicţionarul etimologic român)

LÚSTRĂ s.f. Lampă ornamentală cu mai multe braţe, care se atârnă de tavan. [Var. lustru s.n. / < fr. lustre].
(Dicţionar de neologisme)

LÚSTRU s.n. v. lustră.
(Dicţionar de neologisme)

LÚSTRU s.m. 1. (Ant.) Sacrificiu expiator, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. Perioadă de timp de cinci ani. [< lat. lustrum, cf. fr. lustre, it. lustro].
(Dicţionar de neologisme)

LÚSTRU2 s. n. 1. strălucire; luciu. 2. (fig.) falsă strălucire; superficialitate. (< fr. lustre, it. lustro)
(Marele dicţionar de neologisme)

LÚSTRU1 s. m. 1. (ant.) procesiune de purificare rituală a unei întinderi (cetate, ogor, ţinut), prin înconjurarea ei în alai ceremonial, care se făcea la Roma o dată la cinci ani. 2. perioadă de cinci ani. (< fr. lustre, lat. lustrum)
(Marele dicţionar de neologisme)

lústru (strălucire) s. n., art. lústrul; pl. lústruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lústru (interval) s. m., art. lústrul; pl. lustri, art. lústrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
LÚSTRU s. 1. luciu, strălucire, (înv.) perdaf. (~ unei suprafeţe.) *2. (fig.) pospăială, spoială. (~ de cultură.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: lu lus lust lustr

Cuvinte se termină cu literele: ru tru stru ustru