LIN1, lini, s.m. Peşte cu solzi mărunţi, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăieşte prin bălţi cu apă limpede şi nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LIN2, linuri, s.n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună şi se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face ţuică. – Din ngr. linós.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mişcă sau se desfăşoară în mod egal, fără salturi şi treceri bruşte (şi în ritm moderat); domol, liniştit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinaţie mică, uşor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafeţe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniştit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LIN1 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care se produce fără grabă; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este puţin înclinat; cu înclinaţie mică; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LIN2 ~i m. Peşte dulcicol, de talie medie, cu corp lat şi gros, de culoare verzuie-roşcată, acoperit cu mucozitate, cu gură mică, înzestrat cu două mustăţi. /<bulg. lin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LIN3 ~uri n. 1) Vas în formă de jgheab în care se strivesc strugurii. 2) Vas mare în care fermentează materia primă pentru fabricarea berii sau a spirtului. /<ngr. linos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lin (línă), adj. – Liniştit, senin, paşnic. Lat. lĕnis (Puşcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. linişte, s.f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -işte (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); linişti, vb. (a potoli, a calma); liniştitor, adj. (care linişteşte); neliniştit, adj. (fără linişte); nelinişti, vb. (a îngrijora, a conturba); nelinişte, s.f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniştitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
(Dicţionarul etimologic român)
lin (líni), s.m.m – Peşte (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
(Dicţionarul etimologic român)
lin (-nuri), s.n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
(Dicţionarul etimologic român)
LIN- v. lino-.
(Dicţionar de neologisme)
lin (peşte) s. m., pl. lini
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lin (vas) s. n., pl. línuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lin adj. m., pl. lini; f. sg. línă, pl. líne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adăposti.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
LIN adj. v. blajin, blând, bun, domol, neted, paşnic, plat.
(Dicţionar de sinonime)
LIN s. v. acalmie, calm, linişte, pace, tăcere.
(Dicţionar de sinonime)
LIN adj., adv. 1. adj. domol, uşor, (înv.) uşure, (fig.) blând, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. v. domol. 3. adv. v. agale. 4. adj. v. liniştit. 5. adj. v. încet. 6. adj. v. uşor. 7. adv. v. uşor.
(Dicţionar de sinonime)
LIN s. călcătoare, jgheab. (~ pentru mustuit strugurii.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Lin ≠ abrupt, iute, priporos, prăpăstios, repede
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LIN2, linuri, s.n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună şi se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face ţuică. – Din ngr. linós.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
LIN1 ~ă (~i, ~e) 1) şi adverbial Care se produce fără grabă; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este puţin înclinat; cu înclinaţie mică; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LIN2 ~i m. Peşte dulcicol, de talie medie, cu corp lat şi gros, de culoare verzuie-roşcată, acoperit cu mucozitate, cu gură mică, înzestrat cu două mustăţi. /<bulg. lin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
LIN3 ~uri n. 1) Vas în formă de jgheab în care se strivesc strugurii. 2) Vas mare în care fermentează materia primă pentru fabricarea berii sau a spirtului. /<ngr. linos
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
lin (línă), adj. – Liniştit, senin, paşnic. Lat. lĕnis (Puşcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. linişte, s.f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -işte (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); linişti, vb. (a potoli, a calma); liniştitor, adj. (care linişteşte); neliniştit, adj. (fără linişte); nelinişti, vb. (a îngrijora, a conturba); nelinişte, s.f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniştitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
(Dicţionarul etimologic român)
lin (líni), s.m.m – Peşte (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
(Dicţionarul etimologic român)
lin (-nuri), s.n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
(Dicţionarul etimologic român)
LIN- v. lino-.
(Dicţionar de neologisme)
lin (peşte) s. m., pl. lini
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lin (vas) s. n., pl. línuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
lin adj. m., pl. lini; f. sg. línă, pl. líne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adăposti.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
LIN adj. v. blajin, blând, bun, domol, neted, paşnic, plat.
(Dicţionar de sinonime)
LIN s. v. acalmie, calm, linişte, pace, tăcere.
(Dicţionar de sinonime)
LIN adj., adv. 1. adj. domol, uşor, (înv.) uşure, (fig.) blând, dulce, molatic. (O pantă ~.) 2. adj. v. domol. 3. adv. v. agale. 4. adj. v. liniştit. 5. adj. v. încet. 6. adj. v. uşor. 7. adv. v. uşor.
(Dicţionar de sinonime)
LIN s. călcătoare, jgheab. (~ pentru mustuit strugurii.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Lin ≠ abrupt, iute, priporos, prăpăstios, repede
(Dicţionar de antonime)