lălăi

LĂLĂÍ, lălăiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A cânta (monoton, la nesfârşit) o melodie, înlocuind de obicei cuvintele cu silaba „la” (repetat). – Formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

LĂLẤU, -ẤIE, lălâi, -âie, adj. Care are mişcări greoaie, leneşe, lipsite de graţie; p. ext. care este neglijent, neîngrijit, rău (şi murdar) îmbrăcat. – Probabil formaţie onomatopeică.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A LĂLĂ//Í ~iésc intranz. rar fam. A cânta monoton o melodie, înlocuind cuvintele cu un „la” continuu şi repetat. [Şi lălăi] /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

LĂLÂ//U ~ie (~i) şi substantival Care se mişcă greoi şi neîndemânatic; cu mişcări lipsite de graţie; prostănac; nătărău. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

lălăí vb., ind. prez. 1 sg. lălăiésc/lălăi, 3 sg. şi pl. lălăiéşte/lălăie, imperf. 3 sg. lălăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lălăiáscă/lălăie
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lălâu adj. m., pl. lălâi; f. sg. lălâie, pl. lălâie/lălâi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
LĂLĂI vb. v. fredona, îngâna.
(Dicţionar de sinonime)

LĂLÂU adj. 1. v. bleg. 2. v. neglijent.
(Dicţionar de sinonime)