mânare dex - definiţie, sinonime, conjugare
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante şi recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNÁRE, mânări, s.f. Acţiunea de a mâna şi rezultatul ei; mânat. – V. mâna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE MĂN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
(Dicţionarul etimologic român)

măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút-mâna (cerşit) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút mâna (formulă de salut sau de mulţumire) vb. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mânáre s. f., g.-d. art. mânării; pl. mânări
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mana manar

Cuvinte se termină cu literele: re are nare anare