MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-şi ieşi din fire, a se înfuria. ♢ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANIÉRĂ, maniere, s.f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta în societate; comportare, ţinută. ♢ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate. ♦ (La sg.) Politeţe, amabilitate; bună-cuviinţă. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ♢ Loc. adv. De (aşa) (sau de o) manieră... = în (aşa) chip..., în (aşa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie şi de procedee care alcătuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinţă de a repeta, în artă, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanică a unor procedee stilistice într-o operă literară, din cauza cărora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manière.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANIÉR//Ă ~e f. 1) Mod de a se purta; ţinută; comportament; conduită. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviinţe; amabilitate; politeţe. 3) Mod de a acţiona pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metodă; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee şi de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].
(Dicţionar de neologisme)
MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă şi cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ♢ ansamblu de procedee şi mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)
(Marele dicţionar de neologisme)
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. şi pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. maniérei; pl. maniére
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mâniére s.f. (înv.) pedeapsă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÉRĂ s. 1. v. comportare. 2. v. mod. 3. v. stil. 4. v. regim. 5. v. sens. 6. v. politeţe. 7. v. bună-cu-viinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se mânia ≠ a se dezmânia
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANIÁ, maniez, vb. I. Tranz. (Înv.) A mânui, a manipula. [Pr.: -ni-a] – Din fr. manier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÂNIÁ mânii tranz. A face să se mânie. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE MÂNIÁ mă mânii intranz. 1) A fi cuprins de mânie. 2) A-şi manifesta nemulţumirea (faţă de cineva sau de ceva) printr-o atitudine ostilă; a se supăra. [Sil. -ni-a] /Din mânie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANIÉR//Ă ~e f. 1) Mod de a se purta; ţinută; comportament; conduită. 2) rar Comportare conform regulilor bunei-cuviinţe; amabilitate; politeţe. 3) Mod de a acţiona pentru atingerea unui anumit scop; modalitate; metodă; procedeu; mijloc. [Sil. -ni-e-] /<fr. maniere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANIÉRĂ s.f. 1. (De obicei la pl.) Fel de a se purta în societate; comportare corectă, cuviincioasă. 2. Fel, chip, mod, procedeu. ♦ Mod specific de realizare a unui lucru, a unei opere; ansamblu de procedee şi de mijloace de expresie caracteristice unui artist. 3. Afectare, artificialitate în stil. [Pron. -ni-e-. / < fr. manière, it. maniera].
(Dicţionar de neologisme)
MANIÉRĂ s. f. 1. (pl.) fel de a se purta în societate; comportare corectă şi cuviincioasă. 2. fel, mod, procedeu. ♢ ansamblu de procedee şi mijloace de expresie caracteristice unui artist, scriitor etc. 3. afectare, artificialitate în stil. (< fr. manière)
(Marele dicţionar de neologisme)
mâniá vb. (sil. -ni-a), ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. mânii, 3 sg. şi pl. mânie (sil. -ni-e), 1 pl. mâniém; ger. mâniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniá vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 1 sg. maniéz, 3 sg. şi pl. maniáză, 1 pl. maniém (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. maniéze; ger. maniínd (sil. -ni-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
maniéră s. f. (sil. -ni-e-), g.-d. art. maniérei; pl. maniére
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mâniére s.f. (înv.) pedeapsă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MÂNIÁ vb. v. înfuria.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÁ vb. v. manevra, manipula, mânui.
(Dicţionar de sinonime)
MANIÉRĂ s. 1. v. comportare. 2. v. mod. 3. v. stil. 4. v. regim. 5. v. sens. 6. v. politeţe. 7. v. bună-cu-viinţă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A se mânia ≠ a se dezmânia
(Dicţionar de antonime)