mânji dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. şi refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-şi păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNZ, mânji, s.m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ♢ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ţine) mânz (după cineva) = a se ţine pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ţine scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriţei. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. m ë s.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MÂNJ//Í ~ésc tranz. A face să se mânjească; a murdări; a păta; a mâzgăli. /<sl. mazati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE MÂNJ//Í mă ~ésc intranz. 1) A deveni murdar; a se acoperi de pete; a se păta; a se murdări. 2) fig. A-şi păta onoarea (prin atitudini sau fapte reprobabile); a se compromite; a se murdări. 3) fam. (mai ales despre copii) A se umple cu resturi de mâncare pe faţă, mâini, haine; a se mozoli. /<sl. mazati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÂN//Z ~ji m. 1) Pui de iapă. ♢ A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ţine ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-şi arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mînjí (mânjésc, mânjít), vb. – A mîzgăli, a unge, a murdări, a păta. Origine îndoielnică. Se consideră der. din sl. mažati, mazǫ „a unge” (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža „unsoare”, rus. mažatĭ, mažnutĭ „a unge, cu grăsimi”; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažitipomăzui). Poate ar trebui să se pornească de la mîzgă, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal *mîzgi. – Der. mînjală, s.f. (unsoare, zugrăveală; var amestecat cu pămînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzală, s.f. (Mold., scrobeală), unde apare mai clar legătura cu sl.; mînjoală, s.f. (Trans., unsoare, grăsime); mînjălău (var. mînzălău), s.m. (Mold., băiat de spălătoreasă), încrucişare între mînji „a săpuni” cu „măngălău”; mînzăli, vb. (a se mînji); mînzăleală (var. mînzălitură, mînjitură), s.f. (pată, murdărie, grăsime); pămînzalcă, s.f. (Munt., scrobeală pentru firele de bumbac; Munt., curea care leagă fuiorul de furcă), în loc de *pomînzalcă; tămînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. tă- puţin clar, cf. tămînda; tămînjer, s.n. (băţ), poate prin încrucişare cu tău(n)jer, cf. mînjălău. – Cf. mîsgăli.
(Dicţionarul etimologic român)

mînz (mấnji), s.m. – 1. Căluţ, măgăruş, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluţ, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „viţel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 şi 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puţin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Puşcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înţărcat”, cf. basc. mando „catîr” şi „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s.f. (iapă, măgăriţă); mînzat, s.m. (tăuraş); mînzată, s.f. (Maram., vacă fără viţel de lapte); mînzăţi, vb. (despre vaci, a rămîne fără viţel); mînzăţiş, s.n. (turmă tînără); mînzălău, s.m. (tăuraş; s.n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s.f. (oaie mulgară); mînzărar, s.m. (despărţitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s.m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzeşte, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forţat, în care se arată dinţii); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s.m. (cal tînăr); mînzulică, s.f. (joc de ajun); mînzărărit, s.n. (raţie de caş ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); şi probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).
(Dicţionarul etimologic român)

mânjí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mânjeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mânz s. m., pl. mânji
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNJÍ vb. 1. v. murdări. 2. v. păta. 3. v. unge.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNJÍ vb. v. apreta, atinge, bate, batjocori, compromite, dezonora, lipi, lovi, mâzgăli, mozoli, murui, necinsti, pângări, profana, scrobi, spoi, spurca, terfeli, vărui.
(Dicţionar de sinonime)

COADA-MÂNZULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-MÂNZULUI s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

BUBA-MÂNZULUI s. v. gurmă.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) mânji ≠ a (se) curăţa
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man manj

Cuvinte se termină cu literele: ji nji anji