mântuitorul dex - definiţie, sinonime, conjugare

mântuitorul

[Sinonime]
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăveşte (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNTUIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care mântuie de o situaţie grea. 2) Care mântuie de păcate. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÂNTUITÓR2 m. art. rel. Trimis al lui Dumnezeu; Isus Hristos. [Sil. -tu-i-] /a mântui + suf. ~tor
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

Mântuitórul s. pr. m. (sil. -tu-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mântuitór adj. m. (sil. -tu-i-), pl. mântuitóri; f. sg. şi pl. mântuitoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNTUITÓR adj. v. dezrobitor, eliberator, liberator, salvator.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNTUITÓR adj., s. art. 1. adj. izbăvitor, salvator, (înv.) spăsitor. 2. s. art. (BIS.) Hristos, Iisus, Mesia (art.).
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mant mantu mantui

Cuvinte se termină cu literele: ul rul orul torul itorul