mânz dex - definiţie, sinonime, conjugare

mânz

[Sinonime]
MÂNZ, mânji, s.m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ♢ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ţine) mânz (după cineva) = a se ţine pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ţine scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriţei. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. m ë s.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂN//Z ~ji m. 1) Pui de iapă. ♢ A umbla ca ~zul după iapă (sau a merge, a se ţine ~ după cineva) a urma de aproape pe cineva. A avea ~ (sau a-şi arăta ~jii) a fi capricios. 2) fam. Copil zburdalnic, neastâmpărat. /cf. alb. mës
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mînz (mấnji), s.m. – 1. Căluţ, măgăruş, cîrlan. – 2. Băiat, flăcău. – 3. Fibrele de la urzeală care nu intră în pieptenele războiului. – Mr. mîndzu, megl. mǫndz. Probabil de la un iliric *mandus sau *manzus, corespunzător lat. mannus „căluţ, ponei”, cf. mesap. Jupiter Menzana căruia i se sacrificau caii, alb. mës, pl. mëzë, sard. mandzu, it. manzo „viţel” (Meyer 276; Philippide, II, 723; Tiktin; REW 5298; Rosetti, II, 58 şi 119; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 103; Battisti, III, 2357). Pentru originea ilirică a lat. mannus, cf. Meillet (înainte se considera de origine celtică, cf. Treimer, Mitt. Wien, I, 311; după Thurneysen, Keltoromanisches, 32, schimbul nnnd ar fi celtic, ipoteză puţin sigură). Origine dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 522), anterior indoeurop. (Lahovary 334) sau lat. (*mandus, din mandĕre „a mesteca”, Puşcariu 1092), nu par probabile. Sensul primitiv al lui *mandus pare să fi fost „înţărcat”, cf. basc. mando „catîr” şi „sterp”, sp. mañero „sterp” (Corominas, III, 251). Der. mînză, s.f. (iapă, măgăriţă); mînzat, s.m. (tăuraş); mînzată, s.f. (Maram., vacă fără viţel de lapte); mînzăţi, vb. (despre vaci, a rămîne fără viţel); mînzăţiş, s.n. (turmă tînără); mînzălău, s.m. (tăuraş; s.n., fibră care nu intră în pieptenele războiului); mînzare, s.f. (oaie mulgară); mînzărar, s.m. (despărţitură a tîrlei, în care se închid oile cu lapte; s.m., cioban); mînzesc, adj. (propiu mînjilor); mînzeşte, adv. (ca mînjii, se zice despre un rîs forţat, în care se arată dinţii); mînzoc (var. Bucov., mînzac), s.m. (cal tînăr); mînzulică, s.f. (joc de ajun); mînzărărit, s.n. (raţie de caş ce se include în plata anuală a unui mînzărar). – Din rom. mînzare provine bg. mandzara (Capidan, Raporturile, 208); şi probabil din mînzat, alb. mëzat (Philippide, II, 723).
(Dicţionarul etimologic român)

mânz s. m., pl. mânji
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
COADA-MÂNZULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.
(Dicţionar de sinonime)

LIMBA-MÂNZULUI s. v. pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)

BUBA-MÂNZULUI s. v. gurmă.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man

Cuvinte se termină cu literele: nz anz