mârlire dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÂRLÍ, pers. 3 mârleşte, vb. IV. Tranz. şi refl. recipr. (Pop.; despre berbeci şi oi) A (se) împreuna. – Din scr. mrljati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂRLÍRE, mârliri, s.f. (Pop.) Acţiunea de a (se) mârli şi rezultatul ei; mârlit. – V. mârli.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi şi capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca şi cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s.m. (berbec de sămînţă), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s.m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās şi sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulaţie” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogăneşte”); mîrlit, s.n. (copulaţie a oii sau a caprei); mîrliţă, s.f. (oaie aptă de împerechere).
(Dicţionarul etimologic român)

mârlí vb., ind. prez. 3 sg. mârléşte, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mârleáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mârlíre s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ma mar marl marli marlir

Cuvinte se termină cu literele: re ire lire rlire arlire