măgură dex - definiţie, sinonime, conjugare

măgură

[Sinonime]
MẮGURĂ, măguri, s.f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p.ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s.f.] – Cf. alb. m a g u l ë.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MẮGUR//Ă ~i f. 1) Deal mare şi izolat (de obicei împădurit). 2) Ridicătură de pământ din regiunile de câmpie sau de podişuri, mai mică decât dealul; movilă. /cf. alb. magullë
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

măgúră (mắguri), s.f. – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creaţie expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” şi „muncel” şi, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, faţă de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. şi alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui lr se produce numai în elementele care aparţin fondului tradiţional: în consecinţă, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit şi la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notiţe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica şi sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; şi că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondenţa cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s.f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora.
(Dicţionarul etimologic român)

măgură s. f., g.-d. art. măgurii; pl. măguri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MĂGURĂ s. 1. v. movilă. 2. tumul.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma mag magu magur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura gura agura