mănăstirea dex - definiţie, sinonime, conjugare
MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s.f. Instituţie religioasă cuprinzând o biserică şi mai multe chilii unde trăiesc, potrivit unor reguli de viaţă austere, călugări sau călugăriţe; p. restr. biserică a unei astfel de instituţii religioase; locaş unde serviciul divin este oficiat de călugări. ♢ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga, etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv) monastire, s.f.] – Din sl. monastyrí.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNĂSTÍRE s.f. v. mănăstire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂNĂSTÍR//E ~i f. 1) Aşezământ religios în care trăiesc, după anumite reguli ascetice, călugări sau călugăriţe. 2) Ansamblu de clădiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de aşezământ. [G.-D. mănăstirii; Var. mânăstire] /<sl. monastyri
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mînăstíre (mînăstíri), s.f. – Instituţie religioasă, unde trăiesc călugări(ţe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parţial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s.f. (mănăstire mică; joc de copii).
(Dicţionarul etimologic român)

mănăstíre/mânăstíre s. f., g.-d. art. mănăstírii/mânăstírii; pl. mănăstíri/mânăstíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mânăstíre v. mănăstire
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MĂNĂSTÍRE s. v. catedrală.
(Dicţionar de sinonime)

MĂNĂSTÍREA s. art. v. casiopeea.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mana manas manast

Cuvinte se termină cu literele: ea rea irea tirea stirea