mănat dex - definiţie, sinonime, conjugare
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante şi recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNÁT s.n. Mânare. – V. mâna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂNÁT, -Ă, mănaţi, -te, adj. (Despre plante şi recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A SE MĂN//Á pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale, plante, fructe) A fi atins de mană; a se strica din cauza manei. /Din mană
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
(Dicţionarul etimologic român)

măná vb., ind. prez. 3 sg. măneáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút-mâna (cerşit) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút mâna (formulă de salut sau de mulţumire) vb. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mânát s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁT s. v. delegat, emisar, împuternicit, mesager, reprezentant, sol, trimis.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mana

Cuvinte se termină cu literele: at nat anat