MĂNGĂLĂU, măngălaie, s.n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (şi dreptunghiular), cu suprafaţa ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
măngălắu (-láie), s.n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălţuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. şi Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe).
(Dicţionarul etimologic român)
măngălău s. n., art. măngălăul; pl. măngăláie
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MĂNGĂLĂU s. (reg.) maglă, mânjălău, zolitor. (~ pentru frecatul rufelor.)
(Dicţionar de sinonime)
MĂNGĂLĂU s. v. tăvălug, vălătuc.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
măngălắu (-láie), s.n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălţuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. şi Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MĂNGĂLĂU s. (reg.) maglă, mânjălău, zolitor. (~ pentru frecatul rufelor.)
(Dicţionar de sinonime)
MĂNGĂLĂU s. v. tăvălug, vălătuc.
(Dicţionar de sinonime)