măr dex - definiţie, sinonime, conjugare
MĂR1, meri, s.m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii şi fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ♢ Măr pădureţ = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase şi fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ♢ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene şi fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂR interj. Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂR2, mere, s.n. 1. Fruct al mărului1, de formă rotundă-turtită şi de diferite culori. ♢ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ♢ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînţelegerii sau a duşmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminenţă a zgârciului tiroidian, vizibil la bărbaţi în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂR1 meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii şi fructe comestibile. ♢ ~ pădureţ măr sălbatic cu fructe mici şi foarte acre. De florile ~ului fără nici un rost; în zadar. A trăi ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MÂR interj. (se foloseşte pentru a reda mârâitul câinelui).(A nu face) nici câr, nici ~ a nu spune nimic; a fi indiferent la toate. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MĂR2 mére n. Fruct al mărului. Mere văratice. Mere tomnatice. ♢ A bate ~ (pe cineva) a bate foarte tare (pe cineva). ~ul lui Adam nodul gâtului. ~ul discordiei cauza neînţelegerii. Din afară ~ frumos şi-năuntru găunos se spune pentru a atrage atenţia asupra faptului, că aparenţele pot fi înşelătoare. /<lat. melum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

măr (meri), s.m. – Arbore fructifer (Pirus malus). – Megl., mr., istr. mer. Lat. melus, în loc de malus, cf. gr. μῆλον (Densusianu, Hlr., 71; Puşcariu 1023; Candrea-Dens., 1048; REW 5272; Meyer-Lübke , Ital. Gr., 27; Rosetti, I, 57), cf. alb. moljë (Philippide, II, 647), it. melo. – Der. măr, s.n.; mere, s.f. pl. (Banat, fructe); merişor (var. merişoară), s.m. (arbust; Pirus baccata; afin, Vaccinum vitas idaea); merar, s.m. (vînzător de mere); meret, s.n. (livadă de meri); meriş, s.n. (livadă cu meri); meriu, adj. (verde ca mărul).
(Dicţionarul etimologic român)

mîr interj. – Reproduce lătratul cîinelui. Creaţie expresivă. – Der. mîrîi, vb. (a lătra), cf. gr. σμαραγείν; mîrîială, s.f. (lătrat); mîrîit, s.n. (lătrat); mîrîit, s.n. (lătrat); mîrîitor, adj. (care latră); mîrîitură, s.f. (lătrat).
(Dicţionarul etimologic român)

mărul-lúpului (bot.) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măr-gutúie (fruct) s. f., pl. mere-gutúi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măr (pom) s. m., pl. meri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măr-gutúi (pom) s. m., pl. meri-gutúi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâr/mâr-mâr interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măr (fruct) s. n., pl. mére
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mólia-mérelor s. f. (sil. -li-a)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MĂR-GUTÚI s. v. gutui.
(Dicţionar de sinonime)

MĂR s. v. cartof.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRUL-CÚCULUI s. v. iarbă-de-lingoare.
(Dicţionar de sinonime)

MĂR-DE-PĂMÂNT s. v. nap-porcesc, topinam-bur.
(Dicţionar de sinonime)

MĂR-GUTÚIE s. v. gutuie.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRUL-LÚPULUI s. v. curcubeţea, curcubeţică, dalac, omag, remf.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRUL-PÓRCULUI s. v. ciumăfaie, laur.
(Dicţionar de sinonime)

MÂR interj. hâr! (Câinii fac: ~!)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma

Cuvinte se termină cu literele: ar