magistral dex - definiţie, sinonime, conjugare

magistral

[Sinonime]
MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizează pe maestru(1), de maestru; p.ext. perfect, desăvârşit. 2. (Despre conducte, căi de comunicaţie) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Arteră principală de comunicaţie rutieră, feroviară etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicaţie utilizate pentru transmisia informaţiei de la diferite surse spre unul sau mai mulţi destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) după rus. maghistral\'.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MAGISTRÁL1 ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de magistru sau de maestru; propriu magistrului sau maestrului. 2) Care corespunde absolut; desăvârşit; complet; ireproşabil; perfect. /<fr. magistral
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MAGISTRÁL2 ~ă (~i, ~e) (despre conducte, căi de comunicaţie etc.) Care este cel mai important; de importanţă majoră; principal; cardinal; esenţial; fundamental; substanţial. /<fr. magistral
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MAGISTRÁL, -Ă adj. 1. (adesea adv.) De maestru (1); perfect, extraordinar. 2. Medicament magistral (op. o f i c i n a l) = medicament care se prepară în farmacie după reţetă. [Cf. fr. magistral, lat. magistralis].
(Dicţionar de neologisme)

MAGISTRÁL, -Ă I. adj. 1. (şi adv.) de maestru (1); perfect, desăvârşit, extraordinar. 2. (despre ton, ţinută etc.) impunător, solemn. 3. (despre medicamente) care se prepară în farmacie după reţetă. II. s. f. 1. arteră principală de comunicaţie, rutieră, feroviară etc. ♢ conductă principală pentru transportul lichidelor sau al gazelor. 2. (inform.) grup de linii de comunicaţie pentru transmiterea informaţiei de la diferite surse spre unul sau mai mulţi destinatari. (< fr. magistral, /II/ germ. Magistrale, rus. magistrale)
(Marele dicţionar de neologisme)

magistrál adj. m., pl. magistráli; f. sg. magistrálă, pl. magistrále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MAGISTRÁL adj. 1. v. perfect. 2. v. principal.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma mag magi magis magist

Cuvinte se termină cu literele: al ral tral stral istral