magnet dex - definiţie, sinonime, conjugare

magnet

MAGNÉT, magneţi, s.m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MAGNÉ//T ~ţi m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul şi de a acţiona asupra altor corpuri cu proprietăţi asemănătoare. /<ngr. maghnitis, germ. Magnet
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

magnét (magnéţi), s.m. – Metal care atrage alte metale. – Var. (înv.) magnit. Mr. magnit. Lat. magnes, -etis (sec. XIX), şi, mai înainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibilă. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s.n.; magnetită, s.f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s.m.; magneto, s.n.
(Dicţionarul etimologic român)

MAGNÉT s.m. Corp care are însuşirea de a atrage fierul. [Pl. -eţi, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia – oraş din Asia Mică, unde au fost descoperite în antichitate minereuri magnetice].
(Dicţionar de neologisme)

MAGNÉT s. m. corp care are însuşirea de a atrage fierul. (< germ. Magnet)
(Marele dicţionar de neologisme)

magnét s. m., pl. magnéţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: ma mag magn magne

Cuvinte se termină cu literele: et net gnet agnet