mamă dex - definiţie, sinonime, conjugare

mamă

[Sinonime]
MÁMĂ, mame, s.f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ♢ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puţin zece copii în viaţă. ♢ Loc. adj. de mamă = (despre relaţii de rudenie) care se află în linie maternă. ♢ Expr. Vai de mama mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, straşnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau eşti, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preţ exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie straşnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext. unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politeţe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau pădurilor) = a) Personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă şi rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi şi cu flori purpurii (Lathraea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s.f.] – Lat. mamma.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÁM//Ă ~e f. 1) (folosit şi ca termen de adresare) Femeie în raport cu copiii pe care i-a născut. 2) (folosit şi ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; maică. ♢ ~ bună mamă adevărată. ~ vitregă soţia unui bărbat în raport cu copiii acestuia din altă căsătorie. ~-soacră mama soţiei sau a soţului în raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptivă femeie care a înfiat un copil. 3) (folosit ca adresare drăgăstoasă faţă de un copil) Copilaşule! 4) Punct iniţial al unui lucru; origine. Repetiţia este ~a învăţăturii. 5) Femelă a unui animal în raport cu puii săi. ♢ ~a-pădurii a) personaj fantastic închipuit ca o bătrână gheboasă, urâtă şi rea; b) plantă erbacee parazită, cu tulpina fără frunze şi cu flori roşii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mámă (máme), s.f. – Femeie considerată în raport cu copii ei. – Mr., megl. mamă. Creaţie expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Puşcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în aşa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît şi „ţîţă”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are guşă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), şi cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Puşcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulaţie (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (‹ mamă-ta) mă-sa (‹ mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s.f. (mamă); mămică, s.f. (mamă); mămucă, s.f. (Mold., mamă); mamă-mare, s.f. (bunică); mucă, s.f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s.f. (Olt., mamă), încrucişare a cuvîntului anterior cu maică.
(Dicţionarul etimologic român)

máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă şi rea) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mámă-ta (-sa) s. f.+ adj., g.-d. mámă-tii (-sii)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mámă-soácră s. f. (sil. -cră), art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

lă-mă-mámă s. m. invar.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariţă.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-OGÁŞILOR s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-CÓDRULUI s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-MUIÉRII s. v. placentă.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-pădurii.
(Dicţionar de sinonime)

MAMA-PLOÁIE s. v. caloian.
(Dicţionar de sinonime)

MÁMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) muşă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogaşilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) şerpariţă, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-şarpelui, iarba-şarpelui, murea-pădurilor.
(Dicţionar de sinonime)

MÁMĂ s. v. cauză, obârşie, origine.
(Dicţionar de sinonime)

MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.
(Dicţionar de sinonime)

MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma mam

Cuvinte se termină cu literele: ma ama