man dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aşeza, a sta. ♢ Expr. (Parcă) i-au mas şoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. şi: mâi; part. mas] – Lat. manere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
(Dicţionarul etimologic român)

mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-şi petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s.n. (acţiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Puşcariu 1079 şi Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
(Dicţionarul etimologic român)

STUNT MAN s.m. (Cinem.) Acrobat expert în salturi mortale, căderi spectaculoase, sărituri etc. care dublează actorii sau apare în figuraţia filmelor de aventuri. [Pron. stánt men. / < engl., it., fr. stunt man].
(Dicţionar de neologisme)

-MÁN1 Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „amator”, „pasionat”. [< gr. -manes, mania – furie, nebunie].
(Dicţionar de neologisme)

-MÁN2 Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „om”, „bărbat”. [Pron. -men, var. -men. / < engl. man, germ. Mann].
(Dicţionar de neologisme)

NO MAN\'S LAND s.n. Fâşie de pământ aflată între liniile cele mai înaintate ale beligeranţilor; porţiune-tampon între frontiere; ţara nimănui. [< engl. no man\'s land].
(Dicţionar de neologisme)

SELF-MADE MAN loc.s. (Anglicism) Om ajuns prin propriile-i forţe, instruit de sine însuşi, care nu datorează nimic originii, favorurilor altuia sau norocului. [Pron. self méid men. / < engl. self-made man].
(Dicţionar de neologisme)

MAN3-, MANI3-, MANU-, -MÁN4, elem. „Mână”. (din fr. man/i/-, manu-, -mane, cf. lat. manus)
(Marele dicţionar de neologisme)

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút-mâna (cerşit) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút mâna (formulă de salut sau de mulţumire) vb. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma

Cuvinte se termină cu literele: an