mandatar

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s.m. şi f. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. M a n d a t a r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat. /<fr. mandataire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
(Dicţionar de neologisme)

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredinţat administrarea unei unităţi comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
(Marele dicţionar de neologisme)

mandatár s. m., pl. mandatári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.
(Dicţionar de sinonime)