mandatară dex - definiţie, sinonime, conjugare
MANDATÁ, mandatez, vb. I. Tranz. (Rar) A ordonanţa plata unei sume de bani. – Din fr. mandater.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s.m. şi f. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. M a n d a t a r.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat. /<fr. mandataire
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MANDATÁ vb. I. tr. A dispune, a ordonanţa plătirea unei sume. ♦ A încredinţa cuiva un mandat; a împuternici. [< fr. mandater].
(Dicţionar de neologisme)

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].
(Dicţionar de neologisme)

MANDATÁ vb. tr. 1. a ordonanţa plătirea unei sume. 2. a încredinţa cuiva un mandat (1). (< fr. mandater)
(Marele dicţionar de neologisme)

MANDATÁR, -Ă s. m. f. 1. cel căruia i s-a dat un mandat (1); împuternicit. 2. persoană căreia i s-a încredinţat administrarea unei unităţi comerciale. (< fr. mandataire, germ. Mandatar)
(Marele dicţionar de neologisme)

mandatá vb., ind. prez. 1 sg. mandatéz, 3 sg. şi pl. mandateáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mandatár s. m., pl. mandatári
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mandatáră s. f., g.-d. art. mandatárei; pl. mandatáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MANDATÁ vb. v. ordonanţa.
(Dicţionar de sinonime)

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mand manda mandat

Cuvinte se termină cu literele: ra ara tara atara datara