manevră dex - definiţie, sinonime, conjugare
MANÉVRĂ, manevre, s.f. 1. (De obicei la pl.) Deplasare organizată şi rapidă a unor unităţi militare pentru a lovi pe adversar sau pentru a respinge lovitura lui; p. ext. luptă. ♦ Pregătire tactică a unei armate sau a unei flote, în condiţii asemănătoare cu cele de război. 2. Ansamblu de operaţii executate pentru a alcătui sau a desface o garnitură de tren, pentru a deplasa vagoanele în direcţia voită etc. ♦ Ansamblu de operaţii executate pentru deplasarea unei nave în direcţia voită, în special la acostare sau la ieşirea din port. ♦ (Concr.) Parâmă folosită la legarea şi la mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 3. Manipulare a unui aparat, a unui dispozitiv tehnic etc. ♦ (Med.) Totalitatea mişcărilor executate, după un plan dinainte stabilit, în cursul unei intervenţii. Manevră obstetricală. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Uneltire întreprinsă de cineva pentru a-şi atinge scopurile; tertip. – Din fr. manœuvre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANEVRÁ, manevrez, vb. I. 1. Intranz. (Despre locomotive, trenuri, nave) A executa o manevră (2). 2. Intranz. (Despre unităţi militare) A executa o manevră (1). 3. Tranz. A manipula un aparat, un dispozitiv tehnic etc. ♦ A mânui bani. 4. Intranz. Fig. A întrebuinţa diverse mijloace (incorecte) pentru a reuşi într-o acţiune. – Din fr. manœuvrer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANÉVR//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Deplasare a trupelor, susţinută de regruparea organizată şi rapidă a acestora în timpul operaţiilor militare, pentru a ataca inamicul pe neaşteptate sau pentru a le reorganiza în urma unui insucces. 2) Ansamblu de exerciţii tactice, prevăzute pentru instruirea militară a trupelor în condiţii asemănătoare cu cele de luptă. 3) Totalitate de operaţii necesare pentru constituirea sau desfacerea unei garnituri de tren. 4) Ansamblu de operaţii executate în vederea schimbării direcţiei de deplasare a unei nave, mai ales în timpul acostării sau ieşirii din port. 5) fig. Mijloc de a acţiona în vederea atingerii cu orice preţ a unui scop. 6) Parâmă folosită la fixarea şi mânuirea pânzelor şi a catargelor. /<fr. manoeuvre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MANEVR//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre vehicule) A face manevre. 2) fig. A face uz de diverse mijloace (incorecte) pentru a atinge un anumit scop. 2. tranz. (aparate, dispozitive, instalaţii tehnice etc.) A folosi cu ajutorul mâinilor, dirijând cu dibăcie; a mânui; a manipula. /<fr. manoeuvrer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

manévră (manévre), s.f. – Luptă, manoperă. Fr. manoeuvre, cf. it. manovra. E dubletul lui manoperă, s.f., format artificial după fr., ca sp. maniobra. – Der. manevra, vb.
(Dicţionarul etimologic român)

MANÉVRĂ s.f. 1. Manevrare. 2. (Mil.; la pl.) Pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiţii asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă; (p. ext.) deplasare a unei armate sau a unei flote pe câmpul de luptă pentru a da inamicului o lovitură neaşteptată. 3. Totalitatea operaţiilor de compunere şi de descompunere a trenurilor, de conducere a unei nave etc. ♦ (Mar.) Frânghie folosită la legarea şi mânuirea pânzelor, la legarea catargelor etc. 4. (Fig.) Uneltire, intrigă, maşinaţie. [Cf. fr. manoeuvre, rus. manevr, germ. Manöver < lat. manus – mână, opera – lucru].
(Dicţionar de neologisme)

MANEVRÁ vb. I. 1. intr. A face mişcările necesare pentru compunerea sau descompunerea unui tren. ♦ tr. A conduce, a pune în mişcare o corabie etc. 2. intr. (Despre trupe) A executa diferite mişcări tactice. 3. intr. (Fig.) A unelti. 4. tr. A mânui, a folosi (fonduri, bani). [< fr. manoeuvrer, după manevră].
(Dicţionar de neologisme)

MANÉVRĂ s. f. 1. manevrare. 2. (pl.) pregătire tactică a trupelor terestre sau a flotei în condiţii asemănătoare cu cele de pe câmpul de luptă. 3. totalitatea operaţiilor de compunere şi de descompunere a treburilor, de conducere a unei nave etc. 4. parâmă la fixarea şi manevrarea velelor, la legarea catargelor etc. 5. (fig.) uneltire, intrigă, maşinaţie. (< fr. manoeuvre)
(Marele dicţionar de neologisme)

MANEVRÁ vb. I. intr. 1. (despre trenuri) a executa o manevră (3). 2. (despre trupe) a executa diferite mişcări tactice. 3. (fig.) a unelti. II. tr. 1. a conduce, a pune în mişcare o navă. 2. a mânui, a folosi (fonduri, bani). (< fr. manoeuvrer)
(Marele dicţionar de neologisme)

a avea loc de întors / de manevră expr. a avea condiţii favorabile pentru desfăşurarea unei activităţi (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)

manévră s. f. (sil. -vră), g.-d. art. manévrei; pl. manévre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

manevrá vb. (sil. -vra), ind. prez. 1 sg. manevréz, 3 sg. şi pl. manevreáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MANÉVRĂ s. 1. (înv.) manoperă. (~ de infanterie.) 2. v. manevrare.
(Dicţionar de sinonime)

MANÉVRĂ s. v. intrigă, maşinaţie, strata-gemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şmecherie, tertip, truc, uneltire, viclenie, vicleşug.
(Dicţionar de sinonime)

MANEVRÁ vb. a manipula, a mânui, (înv.) a mania. (A ~ un dispozitiv.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mane manev manevr

Cuvinte se termină cu literele: ra vra evra nevra anevra