mani dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tracţiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acţioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mişcare; a acţiona. – Lat. minari „a ameninţa”.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANI s.m. pl. Nume dat în mitologia romanilor şi a vechilor popoare italice sufletelor morţilor, considerate zei ocrotitori ai căminului. – Din lat. manes, -ium.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MÂNÁ mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracţiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. ♢ ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracţiune animală) A face să se mişte conducând într-o anumită direcţie. 3) pop. (persoane) A obliga cu forţa la ceva. 4) A mişca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcţie. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mîná (mấn, mânát), vb. – 1. (Înv.) A urmări. – 2. A izgoni. – 3. A trimite. – 4. A conduce turmele, carul. Mr. min, minare, istr. mir. Lat. mĭnāre „a ameninţa” (Diez, I, 270; Puşcariu 1077; Candrea-Dens., 1119; REW 5585), cf. it. menare, prov., cat., v. sp. menar, fr. mener (pentru sp., cf. A. Carballo Picazo, RFE, XXXVI, 100-112).
(Dicţionarul etimologic român)

MANI s.m.pl. (La romani) Sufletele celor morţi, considerate ca divinităţi. [< lat. manes].
(Dicţionar de neologisme)

MANI s. m. pl. (la romani) sufletele celor morţi, considerate ca divinităţi. (< lat. manes)
(Marele dicţionar de neologisme)

mâna-Máicii-Dómnului (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mâná vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 sg. şi pl. mână; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâne; ger. mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút-mâna (cerşit) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

sărút mâna (formulă de salut sau de mulţumire) vb. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mani s. m. pl., art. mánii
(Dicţionar ortografic al limbii române)

máni/mani-máni interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÂNÁ vb. 1. a conduce, (rar) a mânui. (~ pluta, trăsura, caii.) 2. a deplasa, a împinge. (Vântul ~ departe frunzele căzute.)
(Dicţionar de sinonime)

MÂNÁ vb. v. adresa, alunga, depărta, expedia, goni, izgoni, îndepărta, scoate, scrie, târî, trimite.
(Dicţionar de sinonime)

MÂNI s. pl. v. cleşte.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man

Cuvinte se termină cu literele: ni ani