mantă dex - definiţie, sinonime, conjugare
MÁNTĂ, mante, s.f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANTÁ, mantale, s.f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ♢ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-şi întoarce mantaua după vânt a-şi schimba atitudinea după împrejurări. A-şi găsi mantaua (cu cineva) = a o păţi (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliş care serveşte pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptuşeşte cochilia; palium. – Cf. pol., ucr., m a n t a.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă şi largă, confecţionată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldăţească. ♢ A-şi găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feşteli ~ua cuiva a strica reputaţia cuiva. A-şi întoarce ~ua după vânt a-şi schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă şi largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliş protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mantá (mantále), s.f. – Mantie, mai ales pentru militari. Fr. manteau, printr-un intermediar puţin sigur, poate oriental, cf. ngr. μαντί (direct, precum carreaucara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece cunoaştem şi mai puţin drumul parcurs de car(e)a; din pol. manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic şi fonetic; rut. mantá, adus de Scriban, ar putea proveni din rom.). E dubletul lui mantă, s.f. (mantou), din fr. mante, al lui mantel, s.n. (mantie de damă), din it. mantello, înv.; al lui mantou, s.n. (palton de damă), direct din fr. manteau; al lui mantilă, s.f. (înv., mantou; şal), din sp., prin intermediul fr. mantille; şi al lui mantie, s.f. (mantou), din sl. manŭtija, sb., rus. mantija (Cihac, II, 186: Vasmer, Gr., 95; Conev 108). Toate aceste cuvinte duc la lat. med. mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326. Mantană, s.f. (fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio şi ignorat de toate dicţionarele, pare să aparţină aceleiaşi familii.
(Dicţionarul etimologic român)

MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă şi largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].
(Dicţionar de neologisme)

MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluşte; palium (3). [< fr. manteau].
(Dicţionar de neologisme)

MÁNTĂ s. f. pelerină lungă şi largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)
(Marele dicţionar de neologisme)

MANTÁ s. f. 1. haină lungă care se poartă peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioară a cintrului pe care se reazemă bolta în timpul execuţiei. 3. înveliş din tablă, material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 4. membrană care secretă cochilia la moluşte; palium (3). 5. a doua geosferă a Pământului, sub scoarţă. (< fr. manteau)
(Marele dicţionar de neologisme)

mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MÁNTĂ s. v. mantie.
(Dicţionar de sinonime)

MANTÁ s. 1. (Transilv. şi Ban.) căpeneag. (O ~ ţărănească.) 2. v. impermeabil. 3. (ANAT.) palium. (~ la moluşte.)
(Dicţionar de sinonime)

MANTÁ s. v. mantie.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma man mant

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta