mantelă

MANTÉLĂ, mantele, s.f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. m a n t e l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile îşi acopereau umerii şi braţele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].
(Dicţionar de neologisme)

MANTÉLĂ s. f. mantilă (1). (< it. mantello)
(Marele dicţionar de neologisme)

mantélă s. f., g.-d. art. mantélei; pl. mantéle
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MANTÉLĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)
(Dicţionar de sinonime)

MANTÉLĂ s. v. mantie.
(Dicţionar de sinonime)