manşeta
MANŞÉTĂ, manşete, s.f. 1. Partea de jos a mânecii unei cămăşi (bărbăteşti) sau a unei bluze; bandă (detaşabilă) aplicată ca garnitură la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (răsfrântă) a pantalonilor. ♦ Porţiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrată de obicei ca un elastic. 2. Garnitură de piele sau de cauciuc, în formă de inel sau de cilindru, care serveşte la etanşarea unor deschideri. 3. Text scurt tipărit cu alt caracter de literă pe prima pagină a unui ziar sau într-o publicaţie periodică., la începutul unui articol, care conţine în rezumat o ştire importantă din cuprinsul ziarului sau ideea principală, nota originală din cuprinsul articolului. ♢ Manşetă bibliografică = indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării sau citării periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeaşi temă; p.ext. spaţiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANŞÉT//Ă1 ~e f. 1) Bandă fixă sau mobilă de pânză, aplicată în partea de jos a mânecii unei cămăşi sau bluze. 2) Margine răsfrântă în partea de jos a pantalonilor. 3) Piesă de cauciuc sau de piele, în formă de inel sau de cilindru, care serveşte la etanşarea unor deschizături în instalaţiile tehnice. /<fr. manchette, germ. Manschette
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MANŞÉT//Ă2 ~e f. 1) Titlu cu caractere aldine, imprimat pe prima pagină a unui ziar sau a unei publicaţii periodice, care anunţă o ştire importantă. 2) Text scurt folosit ca titlu generic pentru mai multe articole de ziar, cu o temă comună. /<fr. manchette, germ. Manschette
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
manşétă (manşéte), s.f. – Parte terminală (întoarsă) a mînecii. Fr. manchette, de la manche „mînecă”, de unde şi manşon, s.n., din fr. manchon. E dubletul lui manişcă, s.f. (manşetă; plastron), din rus. maniška (Cihac, II, 185). Cf. manget.
(Dicţionarul etimologic român)
MANŞÉTĂ s.f. 1. Capătul de jos (răsfrânt) al mânecii unei cămăşi bărbăteşti sau al pantalonilor. 2. Garnitură de etanşare de forma unui inel răsfrânt, confecţionată din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagină a unui ziar (anunţând o ştire importantă etc.). ♦ Indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeaşi temă; (p. ext.) spaţiu rezervat acestor texte. 5. (La scrimă) Lovitură dată cu antebraţul. [< fr. manchette, germ. Manschette].
(Dicţionar de neologisme)
MANŞÉTĂ s. f. 1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăşi bărbăteşti, al pantalonilor etc. 2. garnitură de etanşare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunţând o ştire importantă etc.). ♢ indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeaşi temă; spaţiul rezervat. 5. (scrimă) lovitură dată cu antebraţul. (< fr. manchette, germ. Manschette)
(Marele dicţionar de neologisme)
manşétă s. f., pl. manşéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MANŞÉT//Ă1 ~e f. 1) Bandă fixă sau mobilă de pânză, aplicată în partea de jos a mânecii unei cămăşi sau bluze. 2) Margine răsfrântă în partea de jos a pantalonilor. 3) Piesă de cauciuc sau de piele, în formă de inel sau de cilindru, care serveşte la etanşarea unor deschizături în instalaţiile tehnice. /<fr. manchette, germ. Manschette
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
manşétă (manşéte), s.f. – Parte terminală (întoarsă) a mînecii. Fr. manchette, de la manche „mînecă”, de unde şi manşon, s.n., din fr. manchon. E dubletul lui manişcă, s.f. (manşetă; plastron), din rus. maniška (Cihac, II, 185). Cf. manget.
(Dicţionarul etimologic român)
MANŞÉTĂ s.f. 1. Capătul de jos (răsfrânt) al mânecii unei cămăşi bărbăteşti sau al pantalonilor. 2. Garnitură de etanşare de forma unui inel răsfrânt, confecţionată din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagină a unui ziar (anunţând o ştire importantă etc.). ♦ Indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care tratează aceeaşi temă; (p. ext.) spaţiu rezervat acestor texte. 5. (La scrimă) Lovitură dată cu antebraţul. [< fr. manchette, germ. Manschette].
(Dicţionar de neologisme)
MANŞÉTĂ s. f. 1. capăt (răsfrânt) al mânecii unei cămăşi bărbăteşti, al pantalonilor etc. 2. garnitură de etanşare de forma unui inel răsfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagină a unui ziar (anunţând o ştire importantă etc.). ♢ indicaţie bibliografică în partea de jos a copertei interioare a publicaţiilor periodice, cu datele necesare identificării periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care tratează aceeaşi temă; spaţiul rezervat. 5. (scrimă) lovitură dată cu antebraţul. (< fr. manchette, germ. Manschette)
(Marele dicţionar de neologisme)
manşétă s. f., pl. manşéte
(Dicţionar ortografic al limbii române)