mardi

MARDÍ, mardesc, vb. IV. Tranz. (Arg.) A trage cuiva o bătaie zdravănă; a bate, a lovi (zdravăn). – Din ţig. mardo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A MARD//Í ~ésc tranz. pop. A bate foarte tare; a chelfăni. /<ţig. mardo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mardí (mardésc, mardít), vb. – A bate, a chelfăni. Ţig. mar-, participiul mardo „a lovi” (Bogrea, Dacor., I, 280; Graur 168; Juilland 167). Cuvînt de argou, ca şi der. mardeală, s.f. (bătaie); mardeiaş, s.m. (bătăuş). Din acelaşi participiu provine ţig. mardo, pl. marde „căldăruşă”, de unde argoticul mardei, s.m. pl. (bani) cu sing. reconstituit mardeu, s.m. (monedă de un leu).
(Dicţionarul etimologic român)

mardí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. mardésc, imperf. 3 sg. mardeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mardeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MARDÍ vb. v. atinge, bate, lovi.
(Dicţionar de sinonime)