marotă
MARÓTĂ, marote, s.f. Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p.ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARÓT//Ă ~e f. 1) Sceptru de bufon cu un cap caraghios în vârf, împodobit cu zorzoane. 2) rar Slăbiciune mare pentru ceva; idee fixă; manie. /<fr. marotte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MARÓTĂ s.f. 1. Sceptru de bufon reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (Fam.) Obiect al unei manii, al unei înclinaţii speciale. [< fr. marotte].
(Dicţionar de neologisme)
MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr. marotte)
(Marele dicţionar de neologisme)
marótă s. f., pl. maróte
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARÓT//Ă ~e f. 1) Sceptru de bufon cu un cap caraghios în vârf, împodobit cu zorzoane. 2) rar Slăbiciune mare pentru ceva; idee fixă; manie. /<fr. marotte
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar de neologisme)
MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixă. (< fr. marotte)
(Marele dicţionar de neologisme)
marótă s. f., pl. maróte
(Dicţionar ortografic al limbii române)