MARŢ1 s.n. invar. (În expr.) A face (pe cineva) sau a fi (ori a rămâne) marţ = a) a bate (pe cineva) sau a fi bătut categoric la jocul de table, de cărţi sau la altă întrecere; b) a întrece sau a fi întrecut, a depăşi sau a fi depăşit categoric; c) a face sau a fi pus în situaţia să nu mai poată obiecta sau spune nimic. [Var.: (pop) marţi s.n.] – Din tc. mars.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARŢ2, (2) marţuri, s.n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărţişor. – Lat. martius [mensis].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MART s.m. invar. v. martie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARŢ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărţişor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roşie şi albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărţişor. /<lat. martius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
marţ s.m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marţi. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
marţ s.m. – 1. Martie. – 2. Mărţişor. – Mr. Marţu. Lat. Martius (Puşcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s.f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parţial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărţişor, s.m. (martie); mărţişor, s.n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Puşcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marţ (Pascu, Beiträge, 53).
(Dicţionarul etimologic român)
marţ (la jocul de table) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
marţ (martie, mărţişor) s. n., (mărţişoare) pl. márţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mart, -ă, s.f., s.n. (înv.) 1. (s.f.) catarg. 2. (s.n.) construcţie metalică, turlă de sondă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MARŢ s. v. martie, mărţişor.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARŢ2, (2) marţuri, s.n. (Pop.) 1. Martie. 2. Mărţişor. – Lat. martius [mensis].
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MARŢ ~uri n. pop. 1) A treia lună a anului; martie; mărţişor. 2) Obiect mic de podoabă, legat de un fir împletit de culoare roşie şi albă, care se poartă în cursul lunii martie, ca simbol al primăverii; mărţişor. /<lat. martius
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
marţ s.m. – La anumite jocuri, a lăsa pe cineva „falit”. – Var. (înv.) marţi. It. marcio, marzo, prin intermediul tc. mars (T. Papahagi, GS, VII, 296; cf. Tiktin).
(Dicţionarul etimologic român)
marţ s.m. – 1. Martie. – 2. Mărţişor. – Mr. Marţu. Lat. Martius (Puşcariu 1034; Candrea-Dens., 1056). Cuvînt rar cu ambele sensuri (al doilea în Munt.), a fost înlocuit de martie (megl. marta), s.f. (numele lunii), din ngr. μάρτιος, parţial prin intemediul sl. martii, v. sb. mart (Vasmer, Gr., 95). – Der. mărţişor, s.m. (martie); mărţişor, s.n. (podoabă, medalion de 1 martie), pe care Puşcariu, Dimin., 127, îl deriva în mod echivoc din martie, este dim. a lui marţ (Pascu, Beiträge, 53).
(Dicţionarul etimologic român)
marţ (la jocul de table) s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
marţ (martie, mărţişor) s. n., (mărţişoare) pl. márţuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mart, -ă, s.f., s.n. (înv.) 1. (s.f.) catarg. 2. (s.n.) construcţie metalică, turlă de sondă.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
MARŢ s. v. martie, mărţişor.
(Dicţionar de sinonime)