martin

MARTÍN, martini, s.m. (Ornit.; de obicei urmat de determinări care indică specia) Nume dat mai multor specii de pescăruşi şi de pescari. – Din fr. martin.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MARTÍN ~i m. Pasăre marină, de talie medie, cu aripi lungi şi cu penaj, mai ales, alburiu, care se hrăneşte cu peşti; pescăruş. /<fr. martin
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

Martín (martíni), s.m. – 1. Sărbătoare populară (1-3 februarie); se respectă pentru a dobîndi protecţie contra lupilor. – 2. Urs. De la Martin, nume de persoană; cf. REW 5381.
(Dicţionarul etimologic român)

MARTÍN s.n. Pescăruş. [< fr. martin].
(Dicţionar de neologisme)

MARTÍN s. m. pescăruş. (< fr. martin)
(Marele dicţionar de neologisme)

martín s. m., pl. martíni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

martín s.m. (pop.) 1. numele ursului. 2. numele mai multor specii de pescăruşi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)

---

Sinonime:
MARTIN-DE-IÁRNĂ s. v. martin-mare, pes-car-de-mare, pescar-mare.
(Dicţionar de sinonime)

MARTÍN s. (ORNIT.) 1. pescar, pescăruş. (~ denumeşte diverse specii de pescăruşi.) 2. v. pescăruş. 3. martin-mare v. pescar-de-mare.
(Dicţionar de sinonime)

MOŞ MARTÍN s. v. urs.
(Dicţionar de sinonime)