MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aşeza, a sta. ♢ Expr. (Parcă) i-au mas şoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. şi: mâi; part. mas] – Lat. manere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAS, masuri, s.n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p.ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A MÂNEÁ mân intranz. pop. A rămâne să doarmă (undeva) noaptea. /<lat. manere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MAS ~uri n. 1) Oprire pentru odihnă (peste noapte). 2) Loc de odihnă peste noapte. /<lat. mansum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-şi petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s.n. (acţiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Puşcariu 1079 şi Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
(Dicţionarul etimologic român)
mîş- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mişuneală sau cea de pîlpîială. Creaţie expresivă, paralelă cu fîş, hîş. – Der. mîşăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîşcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mişui, vb. (a furnica, a pui); mişuna (var. mişina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „şoarece”; şi Puşcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mişuială, s.f. (furnicare); mişină (var. mişună, Mod. de S. mişnă), s.f. (abundenţă; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Puşcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem şi Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mişun (var. mişunel), s.m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mişeniţă, s.f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. muşuroi.
(Dicţionarul etimologic român)
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă s. f., art. dúpă-mása, g.-d. art. dúpă-mései; pl. dúpă-mése, art. dúpă-mésele
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mas s. n., pl. másuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
(Dicţionar de sinonime)
MASA PIÉTRELOR s. v. fruntar.
(Dicţionar de sinonime)
MAS s. (înv. şi pop.) mânere. (~ul cuiva peste noapte la un han.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MAS, masuri, s.n. (Reg.) Faptul de a mânca; popas (peste noapte); p.ext. loc de popas peste noapte. ♦ Găzduire peste noapte. – Lat. mansum.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MAS ~uri n. 1) Oprire pentru odihnă (peste noapte). 2) Loc de odihnă peste noapte. /<lat. mansum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-şi petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare să provină din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. rămînea. – Der. mas, s.n. (acţiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (după Puşcariu 1079 şi Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
(Dicţionarul etimologic român)
mîş- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mişuneală sau cea de pîlpîială. Creaţie expresivă, paralelă cu fîş, hîş. – Der. mîşăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîşcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mişui, vb. (a furnica, a pui); mişuna (var. mişina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „şoarece”; şi Puşcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mişuială, s.f. (furnicare); mişină (var. mişună, Mod. de S. mişnă), s.f. (abundenţă; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Puşcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem şi Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mişun (var. mişunel), s.m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mişeniţă, s.f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. muşuroi.
(Dicţionarul etimologic român)
mâneá vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mâne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. mâie/mănă; part. mas; ger. mâínd/mânând
(Dicţionar ortografic al limbii române)
dúpă-másă s. f., art. dúpă-mása, g.-d. art. dúpă-mései; pl. dúpă-mése, art. dúpă-mésele
(Dicţionar ortografic al limbii române)
mas s. n., pl. másuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÂNEÁ vb. 1. v. trage. 2. v. dormi.
(Dicţionar de sinonime)
MÂNEÁ vb. v. înnopta, poposi.
(Dicţionar de sinonime)
MASA PIÉTRELOR s. v. fruntar.
(Dicţionar de sinonime)
MAS s. (înv. şi pop.) mânere. (~ul cuiva peste noapte la un han.)
(Dicţionar de sinonime)
Cuvinte care încep cu literele: ma
Cuvinte se termină cu literele: as