MATAHÁLĂ, matahale, s.f. 1. Fiinţă sau lucru de proporţii exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. 2. Fiinţă fantastică de mărime enormă şi cu înfăţişare îngrozitoare; p.ext. arătare, nălucă. 3. Sperietoare, momâie (mare). [Var.: mătăhálă s.f.] – Et.nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂTĂHÁLĂ s.f. v. matahală.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MATAHÁL//Ă ~e f. 1) Fiinţă (sau mai rar lucru) de dimensiuni mari şi neproporţionate; namilă. 2) Fiinţă imaginară fioroasă de dimensiuni mari şi neproporţionate; monstru; dihanie. 3) Făptură cu înfăţişare fioroasă. 4) Schelet de lemn înfăşurat cu paie şi acoperit cu zdrenţe, care se pune pe un teren cultivat pentru a speria păsările dăunătoare; momâie. [G.-D. matahalei] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
matahálă (matahále), s.f. – Colos, persoană sau animal de proporţie exagerată. – Var. mătăhală (Mold.) mătăhanie, (Trans., Bucov.) mătăhuie, mătăhulă, (Mold.) mahală. Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa m-t, cf. motoc, butuc; terminaţie ca în Păcală, Tîndală (cf. un Radu Mutăhală, într-un doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *motohală, cf. motocoşi, mototol, cu dublă asimilaţie vocalică. Der. general admisă, din mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă şi „sperietoare”, sens pe care dicţionarele trebuie să-l fi dat, graţie acestei false etimologii. Cf. şi metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (var. Mold. măhălos), adj. (mărit enorm); mătăhăli (var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relaţia sa semantică cf. sp. bambolear faţă de bamboche; mătalnic, adj. (extravagant); mătălnici(r)e, s.f. (extravaganţă; potlogărie). Der. lui mătalnic din mag. motóla „vîrtelniţă” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate.
(Dicţionarul etimologic român)
matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MATAHÁLĂ s. v. uriaş.
(Dicţionar de sinonime)
MATAHÁLĂ s. v. momâie, sperietoare.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MĂTĂHÁLĂ s.f. v. matahală.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
matahálă (matahále), s.f. – Colos, persoană sau animal de proporţie exagerată. – Var. mătăhală (Mold.) mătăhanie, (Trans., Bucov.) mătăhuie, mătăhulă, (Mold.) mahală. Creaţie expresivă, bazată pe consonanţa m-t, cf. motoc, butuc; terminaţie ca în Păcală, Tîndală (cf. un Radu Mutăhală, într-un doc. din 1609). Forma primitivă pare să fi fost *motohală, cf. motocoşi, mototol, cu dublă asimilaţie vocalică. Der. general admisă, din mag. matoha „spectru, fantomă” (Cihac, II, 189; Candrea; Scriban) se bazează pe presupunerea inexactă că acest cuvînt înseamnă şi „sperietoare”, sens pe care dicţionarele trebuie să-l fi dat, graţie acestei false etimologii. Cf. şi metehău, meteahnă. Der. mătăhălos (var. Mold. măhălos), adj. (mărit enorm); mătăhăli (var. mătăhă(n)i, metăhă(n)i, mătănăi, mătălăi), vb. (a se bălăbăni, a se clătina), pentru relaţia sa semantică cf. sp. bambolear faţă de bamboche; mătalnic, adj. (extravagant); mătălnici(r)e, s.f. (extravaganţă; potlogărie). Der. lui mătalnic din mag. motóla „vîrtelniţă” (Loewe 79) nu are nici o probabilitate.
(Dicţionarul etimologic român)
matahálă s. f., g.-d. art. matahálei; pl. matahále
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MATAHÁLĂ s. v. uriaş.
(Dicţionar de sinonime)
MATAHÁLĂ s. v. momâie, sperietoare.
(Dicţionar de sinonime)