matriculare

MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MATRICULÁR, -Ă adj. (Rar) Matricol. [< fr. matriculaire].
(Dicţionar de neologisme)

MATRICULÁR, -Ă adj. matricol. (< fr. matriculaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

matriculá vb. (sil. -tri-), ind. prez. 1 sg. matriculéz, 3 sg. şi pl. matriculeáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

matriculár adj. m. (sil. -tri-), pl. matriculári; f. sg. matriculáră, pl. matriculáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
MATRICULÁ vb. v. înmatricula, înregistra, înscrie.
(Dicţionar de sinonime)

MATRICULÁRE s. v. înmatriculare, înregis-trare, înscriere.
(Dicţionar de sinonime)