matura dex - definiţie, sinonime, conjugare
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică şi intelectuală); cu judecată, cu experienţă. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedeşte o judecată adâncă, serios, chibzuit; p.ext. profund. [Acc. şi: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MẮTURĂ, mături, s.f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu acelaşi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăţă o suprafaţă. ♢ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee întrebuinţate la confecţionarea măturilor (1); a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi şi violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunza lată şi cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecţionarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi şi la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii şi caracterizat prin apariţia pe ramurile atacate a unor ramificaţii degenerescente subţiri şi dese. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. şi intranz. A curăţa o suprafaţă de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafaţă, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. şi refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

MATÚR ~ă (~i, ~e) 1) (despre organisme, fiinţe) Care se află în stare de dezvoltare deplină; ajuns în faza de maturitate; adult. 2) (despre persoane şi despre manifestările lor) Care denotă profunzime şi maturitate; cu înţelepciune profundă şi serioasă. Om ~. Judecată ~ă. /<lat. maturus, it. maturo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

MẮTUR//Ă ~i f. 1) Obiect de uz casnic, făcut din tulpini de mălai sau din tulpinile altor plante, cu care se mătură. 2) Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată şi stufoasă din care se fac astfel de obiecte. [G.-D. măturii] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A MĂTURÁ mătur tranz. 1) (case, străzi, drumuri etc.) A face să fie curat (strângând gunoiul cu mătura). 2) fig. (persoane) A da afară dintr-un loc; a izgoni; a alunga; a goni; a fugări. 3) (obiecte) A înlătura complet de pe o suprafaţă. /Din mătură
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

mătúră (mătúri), s.f. – 1. Obiect cu care se curăţă. – 2. Sorg (Sorghum vulgaris). – 3. Spanac porcesc (Chenopodium scoparia). – Mr. metură, megl. m(i)etură, istr. meture. Origine obscură. La baza lui trebuie să stea lat. matta „covoraş”, de unde sard. matta „tufă, arbust”, abruz. mattęlę „mănunchi”, Lucania mattǫrrę „mătură de nuiele”, Lipari mattulu „vreascuri”, calabr. máttulu „scul”, cat., sp. mata (Corominas, III, 287, cf. REW 5424). Lat. matta şi-a schimbat genul. Rezultatul *mat explică pl. mături şi, prin falsă regresiune, mătură, cf. pătură, măgură, latură. S-ar putea pleca şi de la un lat. *mattula; însă fonetismul din rom. prezintă o anumită dificultate. Pentru a-l explica pe ă, trebuie presupusă o încrucişare cu lat. metere „a lua, a culege”, în a cărui conjugare ar fi intervenit o schimbare analogică, destinată s-o reducă la un tip mai mult sau mai puţin regulat, meto, *metitum (în loc de messum), ca peto, petitum, cf. parco, parcitum (faţă de parsum), patior, *patitum (faţă de passum). Din încrucişarea lui matta cu meto putea să rezulte *metula, cf. alb. mettulë. Alte ipoteze sînt mai puţin convingătoare. Din lat. mētŭla „piramidă mică” (Candrea, Éléments, 29; Puşcariu 1053; Candrea-Dens., 1074; REW 5554; Candrea; Tiktin) este dificil din punct de vedere semantic. Din sl. metla „nuieluşă”, cf. bg., rus. metlá „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 109; Berneker, II, 41; Pascu, Beiträge, 18; Conev 46) nu este posibil din punct de vedere fonetic. De origine daco-tracică după Puşcariu, Lr., 286; anterior indoeurop. după Lahovary 335. Der. mătura, vb. (a curăţa cu mătura; a expulza; a elimina); măturător, s.m. (om care mătură); măturătoare, s.f. (maşină de măturat); măturătură, s.f. (acţiunea de a mătura şi rezultatul ei); măturar, s.m. (măturător); măturică (var. măturice), s.f. (plantă, Centaurea cyanus); măturiţă, s.f. (verbină, Verbena officinalis). – Cf. mătreaţă.
(Dicţionarul etimologic român)

MATÚR, -Ă adj. Ajuns la maturitate. ♦ Copt la minte; cu experienţă. ♦ Serios, adânc, profund, chibzuit. [Acc. şi mátur. / < lat. maturus, it. maturo].
(Dicţionar de neologisme)

MATURÁ vb. I. tr., refl. A (se) maturiza. [< it. maturare, cf. germ. maturieren].
(Dicţionar de neologisme)

MATÚR, -Ă adj. 1. ajuns la maturitate; adult. ♢ copt (la minte), cu experienţă. 2. serios, adânc, profund. (< lat. maturus, it. maturo)
(Marele dicţionar de neologisme)

MATURÁ vb. tr., refl. a (se) maturiza. (< it. maturare, germ. maturieren)
(Marele dicţionar de neologisme)

matúr adj. m., pl. matúri; f. sg. matúră, pl. matúre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

mătură s. f., g.-d. art. măturii; pl. mături
(Dicţionar ortografic al limbii române)

pelín de mături s. m. + prep. + s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

măturá vb., ind. prez. 1 sg. mătur, 3 sg. şi pl. mătură
(Dicţionar ortografic al limbii române)

maturá vb., ind. prez. 1 sg. maturéz, 3 sg. şi pl. matureáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
MATÚR adj. 1. adult, mare. (E de-acum om ~.) 2. (fig.) copt. (O minte ~.) 3. v. chibzuit.
(Dicţionar de sinonime)

MĂTURĂ-TURCEÁSCĂ s. v. năfurică.
(Dicţionar de sinonime)

MĂTURĂ s. v. bidinea.
(Dicţionar de sinonime)

MĂTURĂ s. 1. (BOT.; Sorghum vulgare) (pop.) mălai-tătăresc, mei-tătăresc, (reg.) bălur, flocoasă, tătar, tătarcă. 2. (BOT.; Kochia scoparia) măturică. 3. (FITOP.) mături-de-vrăjitoare = (pop.) patul-vântului. (~ este numele unei boli a arborilor.)
(Dicţionar de sinonime)

MĂTURÁ vb. v. alunga, arunca, azvârli, depărta, goni, izgoni, îndepărta.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Maturnematur
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: ma mat matu matur

Cuvinte se termină cu literele: ra ura tura atura