MÁXIM1, maximuri, s.n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim2).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S.f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcţie sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁXIMĂ, maxime, s.f. Enunţ formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentinţă, adagiu. – Din lat. maxima, fr. maxime.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁXIM//Ă ~e f. Formulă lapidară, conţinând o cugetare, un gând adânc sau o normă de conduită; sentinţă; aforism. /<lat. maxima, fr. maxime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcţii. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIMĂ s.f. Gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc.; aforism, adagiu. [< lat. maxima, fr. maxime].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcţii într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanţă deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poştală aplicată pe faţa vederii şi ştampila obliterantă a poştei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcţii. ♢ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁXIMĂ s. f. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu. (< fr. maxime, lat. maxima)
(Marele dicţionar de neologisme)
máxim adj. m., pl. máximi; f. sg. máximă, pl. máxime
(Dicţionar ortografic al limbii române)
máxim s. n., pl. máximuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
máximă (valoare maximă, aforism) s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.
(Dicţionar de sinonime)
MÁXIM s. v. maximum.
(Dicţionar de sinonime)
MÁXIMĂ s. aforism, cugetare, dicton, sentinţă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O ~ celebră.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Maxim ≠ minim, minimum
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁXIM2, -Ă, maximi, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S.f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcţie sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
MÁXIM ~ă (~i, ~e) (despre dimensiuni, intensitate, durată, valoare etc.) Care constituie un maximum; în gradul cel mai înalt; maximal. /<lat. maximus, fr. maxime, maxima
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁXIM//Ă ~e f. Formulă lapidară, conţinând o cugetare, un gând adânc sau o normă de conduită; sentinţă; aforism. /<lat. maxima, fr. maxime
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
MÁXIM, -Ă adj. Cel mai mare (ca dimensiuni, ca durată, ca intensitate etc.), foarte mare; maximal. [< lat. maximus – superlativul lui magnus].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIM s.n. Maximum. // s.f. (Mat.) Valoarea cea mai mare într-un interval a unei variabile sau a unei funcţii. ♦ (Met.) Centru de înaltă presiune atmosferică. [< lat., fr. maximum].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIMĂ s.f. Gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc.; aforism, adagiu. [< lat. maxima, fr. maxime].
(Dicţionar de neologisme)
MÁXIM1 s. n. 1. maximum. 2. (mat.) valoare a unei funcţii într-un punct, mai mare decât valoarea acesteia în punctele vecine. (< fr., lat. maximum)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁXIM2, -Ă I. adj. 1. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal. 2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanţă deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poştală aplicată pe faţa vederii şi ştampila obliterantă a poştei. II. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcţii. ♢ (met.) centru de înaltă presiune atmosferică. (< lat. maximus, fr. maxime)
(Marele dicţionar de neologisme)
MÁXIMĂ s. f. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu. (< fr. maxime, lat. maxima)
(Marele dicţionar de neologisme)
máxim adj. m., pl. máximi; f. sg. máximă, pl. máxime
(Dicţionar ortografic al limbii române)
máxim s. n., pl. máximuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)
máximă (valoare maximă, aforism) s. f., g.-d. art. máximei; pl. máxime
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
MÁXIM adj. 1. maximal. (Profit ~.) 2. v. culminant.
(Dicţionar de sinonime)
MÁXIM s. v. maximum.
(Dicţionar de sinonime)
MÁXIMĂ s. aforism, cugetare, dicton, sentinţă, (livr.) adagiu, (rar) apoftegmă, parimie, (pop.) zicere, (înv.) pildă, (ir.) panseu. (O ~ celebră.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Maxim ≠ minim, minimum
(Dicţionar de antonime)