mazdrac
MAZDRÁC, mazdrace, s.n. (Înv. şi reg.) Lance sau suliţă lungă; măciucă ghintuită. – Din bg. majdrak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
mazdrác (-ci), s.m. – 1. Ghioagă, măciucă. – 2. Par, ţăruş. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Şeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s.m. (Arg., flăcău voinic, om tare).
(Dicţionarul etimologic român)
mazdrác s. n., pl. mazdráce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
mazdrác (-ci), s.m. – 1. Ghioagă, măciucă. – 2. Par, ţăruş. Tc. muzrak, din arab. mizrak (Miklosich, Türk. Elem., II, 128; Meyer 277; Şeineanu, II, 253; Lokotsch 1476; Berneker, II, 63), cf. ngr. μισδράϰι, alb. mazdrak, bg. măzdrak, sb. mizdrak. De aici pare a proveni mazdrop, s.m. (Arg., flăcău voinic, om tare).
(Dicţionarul etimologic român)
(Dicţionar ortografic al limbii române)